La Săvârșin a fost inaugurat Atelierul auto al Regelui Mihai, fiind deschis publicului spre vizitare, a anunțat, pe Facebook, Familia Regală a României.
„Vizitatorii Domeniului Regal Săvârșin pot vedea acum atelierul, situat în corpul de clădire original, din anii 1940, alături de Parcul Regal, Muzeul Automobilului, Magazinul de suveniruri și Satul Regal
Inaugurarea a avut loc în prezența Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei și a Alteței Sale Regale Principele Radu. A fost prezent primarul comunei Săvârșin, dl Ion Vodicean”, se precizează în comunicat.

Domeniul Regal Săvârșin este deschis în lunile iulie, august și septembrie, în fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică, între ora 9.00 și ora 18.00.
Atelierul Auto a fost amenajat în anul 1943, în clădirea aflată în stânga Garajului Regal (actualul Muzeu al Automobilului). El a fost reamenajat în locația originală.
Mai multe informații sunt disponibile aici.


- Dezastru demografic! În 37 de județe, populația vârstnică este mai numeroasă decât cea tânără - 5 august 2022
- Sodoma și Gomora în capitala României? Cel mai mare festival erotic din Europa va avea loc la Romexpo, în septembrie - 5 august 2022
- Senatorul Claudiu Târziu (AUR): Popoarele au un instinct de conservare extraordinar de puternic și atunci când sunt amenințate nasc anticorpi (VIDEO) - 4 august 2022