Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) solicită Guvernului/Parlamentului modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului sanitar, informează Agerpres.
Aceasta este una dintre solicitările CNR, care s-a întrunit în şedinţă de lucru în perioada 8 – 10 octombrie, la Braşov.
„CNR solicită Guvernului/Parlamentului României modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepţia celor care au contraindicaţii medicale”, se precizează în comunicatul CNR.
Comunicatul este semnat de președintele CNR, Prof. Dr. Ing. Ioan Vasile Abrudan.
Potrivit sursei citate, alături de reprezentanţii universităţilor s-au aflat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, precum şi reprezentanţi ai altor organisme şi instituţii implicate în învăţământul superior.
- Claudiu Târziu, la moartea lui Ilie Ilașcu: Dacă ne-am cinsti eroii, nimeni nu ar mai îndrăzni să joace la zaruri destinul nostru național - 18 noiembrie 2025
- A murit patriotul basarabean Ilie Ilașcu - 18 noiembrie 2025
- Ursula von der Leyen, către statele membre UE: Există trei variante de finanțare pentru Ucraina - 18 noiembrie 2025
