Ministerul Afacerilor Externe a informat, duminică, prin intermediul unui comunicat de presă, că mai multe organizații sindicale vor organiza în Italia, luni, 11 octombrie, grevă generală.
Greva generală, avertizează MAE în comunicatul transmis în atenția românilor care intenționează să călătorească în Italia, va afecta serviciile publice şi private din domeniul transporturilor, activitatea mai multor instituţii publice, şcoli şi administraţia de stat.
Totodată, greva generală va genera modificări la nivelul transportului feroviar, aerian, maritim şi al transportului local. În principalele oraşe italiene sunt anunţate manifestaţii.
MAE precizează că, în privinţa transportului regional şi local, vor fi asigurate serviciile esenţiale între orele 07:00 şi 10:00, respectiv 18:00 și 21:00.
Pentru mai multe informaţii cu privire la serviciile afectate de greva generală, cetăţenii români sunt rugaţi să consulte site-urile Ministerului italian al Infrastructurii şi Transporturilor (http://www.mit.gov.it/), ale administraţiilor publice implicate şi ale companiilor de transport cu care intenţionează să se deplaseze, anunță Agerpres.

- Polonia reintroduce controalele la frontierele cu Germania și Lituania, suspendând temporar regulile Schengen - 8 iulie 2025
- Psihologul Mihai Copăceanu, avertisment puternic: Toți artiștii internaționali invitați la festivalul de la Costinești promovează DROGURILE în melodiile lor - 8 iulie 2025
- Consiliu ECOFIN, marți, la Bruxelles. De la austeritate pentru reducerea deficitului, la derogări pentru creșterea cheltuielilor militare - 8 iulie 2025
2 comentarii la „Italia/ Grevă GENERALĂ și proteste în marile orașe, luni, 11 octombrie. MAE, atenționare de călătorie”
Comentariile sunt închise.