Biserica Ortodoxă prăznuiește în 26 noiembrie sărbătoarea Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, considerat ocrotitorul copiilor și al familiei creștine.
Sfântul Stelian s-a născut în secolul al VI-lea, la Adrianopolis, în provincia Paflagonia din Asia Mică (pe teritoriul Turciei de astăzi), într-o familie foarte bogată, notează Ziarul Lumina.
La o vârstă potrivită, plin de iubire dumnezeiască şi povăţuit de Duhul Sfânt, el şi-a împărţit averea săracilor şi s-a retras în pustiu, pentru a se adânci în rugăciune şi cunoaşterea lui Dumnezeu. A intrat într-o peşteră unde primea hrană de la înger. Dar, spre deosebire de alţi pustnici, el nu s-a retras cu totul din lume, ci, din dragoste pentru oameni, mergea printre ei şi îi ajuta, întorcându-se apoi la chilie pentru odihnă.
Pentru viaţa de curăţie şi rugăciune, Dumnezeu l-a învrednicit de darul tămăduirii. Într-o noapte, în timp ce se ruga, Sfântul Stelian a simţit prezenţa lui Dumnezeu şi a fost copleşit de Duhul Sfânt. În ziua următoare, chipul său strălucea arătând o bucurie profundă şi o linişte sufletească pe care nu o mai cunoscuse până atunci.
Într-unul din drumurile sale obişnuite în care mângâia şi alina, Sfântul Stelian a pus mâna pe creştetul unui copil suferind şi a simţit cum puterea lui Dumnezeu trece prin mâna sa întinsă asupra copilului bolnav. Copilul s-a tămăduit imediat şi de atunci sfântul a început să fie căutat de oameni aflaţi în suferinţă, copii, tineri sau bătrâni. Aceştia, prin rugăciunea sfântului, dar şi prin rugăciunea şi credinţa lor, luau tămăduire de la Dumnezeu.
Multe familii îi încredinţau Sfântului Stelian educaţia copiilor lor şi astfel a luat naştere un loc unde mamele îşi puteau lăsa copiii cât timp ele se ocupau de treburile zilnice.
Astfel, prin grija faţă de copii şi familii, prin tămăduirea copiilor, dar şi prin ajutorul dat mamelor, Sfântul Stelian avea să devină ocrotitorul copiilor şi al familiei în general. Grija sa pentru copii se vedea mereu pe chipul său. Era mereu blând, binevoitor, plin de dragoste pentru cei din jur, având mereu un cuvânt de mângâiere pentru fiecare.
Condacul al 5-lea din Acatistul Sfântului Cuvios Stelian
„Năprasnica moarte a pruncilor ai contenit, Sfinte Stelian, punându-i în afară de primejdie şi de moarte prin chemarea numelui tău şi prin zugrăvirea icoanei tale; şi atunci maicile cele mâhnite s-au bucurat de vederea fiilor lor şi au slăvit pe Dumnezeu cântând: Aliluia!”
Sfântul Stelian este scotit sfântul care-i sprijină şi-i ocroteşte pe copii şi răspunde mamelor care îi cer ajutorul când pruncii lor sunt în suferinţă, scrie Ziarul Lumina. De aceea şi noi ne rugăm lui, spunând:
„Sfinte Părinte Stelian, sprijinitorul şi călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupeşti biruind şi împreună cu îngerii locuind, priveşti neîncetat mărirea cea gătită sfinţilor, de lumina cerească umplându-te. Acum, în mărirea cerească vieţuind şi înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioşii care cu îndrăzneală înalţă rugăciuni şi cer sprijinul tău: ocroteşte cu rugăciunile tale familiile şi pe copiii noştri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate şi mântuire”.
- Prima Sfântă Liturghie la biserica ridicată de Mihai Neșu. A fost deschis și Centrul de recuperare „Sf. Nectarie” (FOTO) - 10 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Suceava: Numai AUR poate schimba România în bine - 9 noiembrie 2024
- Biserica „Sfântul Mina-Vergu” din București se pregătește de hram - 9 noiembrie 2024