AUR: Felicitări pentru conservatorii europeni reuniți la Varșovia, nuiele de Sfântul Nicolae pentru Iohannis, Ciolacu, Cîțu și Ciucă

Partidul AUR a salutat, luni, angajamentul participanţilor la Summitul liderilor conservatori europeni de la Varşovia de a colabora în vederea „contracarării ideii îngrijorătoare de creare a unei Europe guvernate de o elită globalistă auto-desemnată, care vrea să decidă cu de la sine putere transformarea Uniunii într-un superstat federal”, potrivit unui comunicat de presă transmis pe adresa redacției.

„Un exemplu de asemenea inginerie socială corectă politic este încercarea Comisiei Europene de a altera ideologic culturile şi limbile naţionale, precum şi de a submina credinţa creştină prin recentul ei ghid care cere eliminarea cuvântului Crăciun din sfera publică. Salutăm voinţa, afirmată de participanţii la Summit, de a coopera în spirit de solidaritate cu toate partidele şi organizaţiile politice care ţin la moştenirea unică a Europei şi la ideea unei Europe a Naţiunilor. Ca partid politic parlamentar dintr-un stat membru al Uniunii Europene, care avem o orientare conservatoare, afirmăm că locul nostru firesc şi legitim este alături de partidele participante la acest proces”, a precizat copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.

Pe de altă parte, deputatul George Simion a subliniat că era momentul ca forţele patriotice şi conservatoare ale Europei, adevăratele ei forţe de dreapta, să facă front comun în favoarea suveranităţii Statelor Membre, împotriva birocraţilor de la Bruxelles.

„Este un fapt pe cât de îmbucurător, pe atât de necesar. Împărtăşim convingerea că Uniunea Europeană este formată din state naţionale, libere şi egale, ce cooperează între ele. Ne opunem creării Statelor Unite ale Europei, aşa cum a declarat recent că doreşte cancelarul german Olaf Scholz. Alături de partidele participante la summit, respingem aplicarea arbitrară a dreptului Uniunii prin deformarea sensului tratatelor sau chiar încălcarea lor, aşa cum Comisia încearcă împotriva Poloniei şi Ungariei. Considerăm şi noi că doar instituţiile statelor suverane au deplină legitimitate democratică”, a spus deputatul George Simion.

Pe de altă parte, tot luni, parlamentarii AUR au adus în Parlament cizme şi nuiele cu numele lui Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Florin Cîţu, Marcel Ciolacu, Dan Barna şi Kelemen Hunor.  Gestul celor de la AUR vine în dimineața de Sfântul Nicolae, când tradiția spune că primesc nuiele copiii care nu au fost cuminți sau nu și-au ascultat părinții, anunță G4Media.

 

 

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „AUR: Felicitări pentru conservatorii europeni reuniți la Varșovia, nuiele de Sfântul Nicolae pentru Iohannis, Ciolacu, Cîțu și Ciucă”

  1. Corect si felicitari, dar ce sa intelegem ” care drepta europeana este mai de dreapta acum ” , ne intrebam ca ” cetatenii turmentatii ai lui ” Nenea Iancu ,OLAF SCHULZ CARE REPREZINTA DREAPTA BAVAREZA UNUL DINTRE LANDURILE ECONOMICE DE BAZA ALE ECONOMIEI GERMANE , ” DREAPTA BAVAREZA CU PUTERNICE RAMIFICATII IN TRECUTUL POSTBELIC AL GERMANIEI VA FACE O ALTA POLITICA CONSERVATOARE A GERMANIEI in favoarea noastra ? MAI MULT ” CONSERVATOARE IN CARE SENS ? CEL DIN TRECUTUL POSTBELIC SAU CEL DIN PREZENTUL ACTUAL . Ramane de vazut , ce inseamna aceasta NOUA POLITICA CONSERVATORE DE DREAPTA , NOI ORICUM NU INTRAM IN ACESTE CARTI , DAR RISCAM SA DEVENIM ” UN STAT CONFEDERAT ” IN CADRUL ” STATELOR UNITE ALE EUROPEI ” SI IN CADRUL ” STATELOR UNITE ALE AMERICII ” Mai ramane sa auzim decat atat de ” STATELE UNITE ALE RUSIEI ” si fiecare pe romaneste si-a luat ” partea ” din ROMANICA NOASTRA CEA DE ZI CU ZI.

Comentariile sunt închise.