Mihai Eminescu, comemorat la Parohia Mărcuța din Capitală, biserica unde poetul și-a petrecut ultimul Paști

Parohia Mărcuța din cartierul bucureștean Pantelimon va organiza vineri, 14 ianuarie 2022, de la ora 15:00, evenimentul cultural „Eminescu în vers și cânt”, ce va cuprinde momente lirice și un concert susținut de Grupul coral „Pnevma”.

A doua zi, sâmbătă, 15 ianuarie 2022, la împlinirea a 172 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, în biserica monument istoric a parohiei se va săvârși slujba Parastasului în memoria poetului, care și‑a petrecut aici ultimul Paști.

Momentul cultural propune spre audiție poezii ale poetului național recitate de actorii George Ioan Hodor și Alexandra Ioana Budu. De asemenea, în biserica mare a parohiei vor răsuna piese muzicale pe lirica eminesciană interpretate de soprana Maria Mădălina Constantin și Grupul coral „Pnevma”, anunță Ziarul Lumina.

„Se vor reuni artiști ai Filarmonicii și Operei Române, precum și actori de la Teatrul «Constantin Tănase» și Teatrul Național din București. Actrița Alexandra Ioana Budu și actorul George Ioan Hodor vor recita poezii din opera eminesciană, iar soprana Maria Mădălina Constantin de la Filarmonica «George Enescu», împreună cu grupul coral format din artiști ai Operei Române, dirijați de Andrei Predescu, vor interpreta piese muzicale pe versuri din lirica eminesciană. Invitat special este actorul Alexandru Bindea de la Teatrul Național”, a declarat părintele paroh Dan Gheorghe.

Parohia Mărcuța este situată în sectorul 2 al Capitalei.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost