Actele de violență au explodat în orașele americane administrate de reprezentanți ai Partidului Democrat, adică ai stângii. De când cu mișcarea BLM (Black Lives Matter – Viețile negrilor contează), în marile orașe americane care au primari de stânga au fost relaxate măsurile de securitate, fondurile poliției au fost reduse, iar sistemul legislativ a devenit mult mai binevoitor cu infractorii. Așa că de ceva vreme se fură la vedere, ziua în amiaza mare, fără frică, fără ca hoților să să le pese că sunt filmați, ba chiar dau interviuri.
Asta a dus la cazuri în care unele magazine au fost nevoite să se declare învinse și să-și încheie activitatea, iar în altele o grămadă de produse au fost puse sub cheie. S-a ajuns ca în New York unele magazine să încuie pasta de dinți (!) de frica hoților. (New York Post)
În Chicago infracționalitate juvenilă a explodat, furturile de mașină sub amenințarea armelor ale căror autori sunt copii au crescut în așa măsură încât s-a ajuns ca peste 50% dintre cei arestați să fie adolescenți, marea majoritate fiind de culoare. Același lucru e valabil în Minneapolis, oraș în care proporția infractorilor adolescenți este de 56%. (Fox News)
Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că infractorii nu mai au nici un respect pentru lege, văd că orice ar face sunt eliberați după câteva zile. Normal că odată ajunși din nou în stradă, acești adolescenți își continuă activitatea infracțională.
- Cum este perceput Hezbollah de comunitatea creștină din Liban - 13 octombrie 2024
- Despre Lehi, organizația teroristă evreiască care a încercat să formeze o alianță cu naziștii - 11 octombrie 2024
- Un pastor luteran transgender vrea să rescrie Biblia și să o facă mai „incluzivă” pentru comunitatea LGBTQ - 7 octombrie 2024