Vin vremuri grele, cum n-au mai fost din 1939

„Operațiunea specială” de „apărare a Donbasului” nu se va opri până la “demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei. Așa a dat de înțeles Putin în discursul său difuzat în zorii acestei zile fatidice de 24.02.2022.

Vin vremuri grele, cum n-au mai fost din 1939.

Rămâne de văzut cum va avansa “demilitarizarea” Ucrainei. Marea necunoscută, care însă se va clarifica în următoarele 2-3 zile, este coeziunea armatei ucrainiene și disponibilitatea acesteia de a se opune “operațiunii speciale” declanșată de armata Federației Ruse pe teritoriul statului ucrainian.

În discursul său Vladimir Vladimirovici a făcut apel către soldații ucrainieni să depună armele, să nu mai dea ascultare “juntei” de la Kiev și să meargă acasă la familii. Dacă va fi așa și dacă un număr mare de soldați ucrainieni vor depune armele, nu este exclus să asistăm la evoluții comparabile, până cel puțin la un punct, cu cele derulate în Iugoslavia în 1941, când armata iugoslavă s-a dezintegrat sub primele lovituri germane, iar multe unități croate au trecut imediat de partea invadatorului “eliberator”.

Dacă nu va fi așa, probabil că vom asista la un război distrugător și îndelungat, al cărui rezultat final este greu de prevăzut în momentul actual. În schimb, ceea ce este absolut cert este că consecințele vor fi devastatoare nu numai pentru Ucraina, dar și pentru țările din jur, ba chiar pentru toată Europa, care va fi pusă pe butuci de explozia prețurilor la energie și, nu putem exclude nici această variantă, de o criză alimentară cum n-a mai fost în lumea veche din perioada încheierii celui de Al Doilea Război Mondial.

Cât despre „denazificare” – asta înseamnă mai mult decât „finlandizarea” Ucrainei. Variantele pot fi:

a) instalarea pe termen nelimitat la Kiev a unui guvern prietenos cu Kremlinul, care va renunța pentru totdeauna la ideea de a integra Ucraina într-un fel sau altul în NATO și UE;

b) spargerea Ucrainiei actuale, fie într-o variantă federalizată, cu regiunile din Novorosia rămase de jure în Ucraina dar practic ieșite de sub ascultarea Kievului și intrate în obediența Moscovei, fie chiar și de facto, prin proclamarea “independenței” acestor regiuni, urmată mai apoi de “reunificarea” cu Federația Rusă, după modelul din Crimeea.

E foarte greu de spus care va fi cursul evenimentelor, plus că, în ultimă instanță, telecomanda de care ascultă diverse centre interne de putere din Ucraina nu se află la Kiev.

Dumnezeu să aibă milă de noi de toți, e timpul să facem inventarul și să ne ridicăm privirile spre Cer.

Doamne, miluiește!

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost