Facilități pentru elevii ucraineni ajunși în școlile din România: derogări de la legile naționale, manuale, tablete gratuite

Statul român a adoptat o serie de măsuri în sprijinul elevilor din Ucraina care ajung în România, de la condițiile de înmatriculare în școli, la manuale în limba ucraineană, acces gratuit la tablete sau eliminarea examenului pentru înscrierea la liceu.

De la începutul conflictului din Ucraina, peste 500.000 de refugiați au ajuns în România. Dintre ei, în jur de 80.000 au rămas în țara noastră.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, sâmbătă, că numărul elevilor ucraineni audienţi în şcolile din România, pe curriculum românesc, este de 1.140 la dintr-un total de aproape 34.000 de minori ajunşi în România, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului Educației, a doua categorie, care este cea mai numeroasă, este aceea a elevilor ucraineni care doresc să continue şcoala după curriculum ucrainean. Pentru ambele categorii de elevi, atât pentru cei care au ales să învețe după curriculum românesc, cât și pentru cei care l-au ales pe cel ucrainean, statul român a adoptat o serie de măsuri.

Înmatriculare indiferent de numărul de elevi din clasă

Ministrul Cîmpeanu a anunțat, miercuri, la finalul ședinței de guvern, că elevii ucraineni vor putea fi înmatriculați în școli din România prin derogare față de numărul maxim de elevi din clasă.

„Este vorba de o modificare la Legea Educației Naționale prin care, prin derogare, prin excepție, față de numărul maxim de elevi în clasă care pot fi școlarizați, lucru prevăzut de Legea Educației Naționale, se adaugă, separat față de acest maxim, locuri pe care vor fi înmatriculați elevi ucraineni, în situația în care vor dori acest lucru. Ţin să vă spun că în momentul de față am depășit numărul de 1.000 de elevi ucraineni înscriși în calitate de audient în școlile românești.

Avem, de asemenea, și peste 50 de cadre didactice ucrainene, care se alătură celor peste 240 de colegi români care sunt capabili să predea în limba ucraineană. Acest lucru a fost făcut pentru a nu afecta în niciun fel accesul elevilor români, deci aceste locuri destinate elevilor ucraineni se vor adăuga, prin excepție, peste numărul maxim de elevi în clasă prevăzut de Legea Educației Naționale”, a explicat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Eliminarea examenului de Evaluare Națională pentru înscrierea la liceu

În privinţa opţiunii pentru curriculum românesc, ministrul a menţionat că Executivul urmează să aprobe o derogare de la Legea educaţiei naţionale, pentru acei elevi ucraineni care doresc să continue studiile în învăţământul liceal românesc şi care acum finalizează gimnaziul, dar nu vor putea să susţină un examen de Evaluare Naţională, întrucât nu cunosc limba română.

În acest sens, el reamintit ca exemplu situaţia elevilor ucraineni înscrişi la Liceul Capsali, notează Agerpres.

„Capsali are şase elevi care au ales să meargă pe curriculum românesc. E vorba de şase elevi, dintre care trei sunt clasa a VIII-a, finalizează gimnaziul şi doresc să continue în învăţământul liceal românesc. Pentru asta, Guvernul României va avea disponibilitate de modificare, cu titlul de excepţie, a Legii educaţiei naţionale. (…) Aceşti copii vin de la Şcoala de balet din Kiev, vor să continue la Liceul Capsali, în clasa a IX-a.

Este nevoie de o derogare de la lege, dată prin ordonanţă de urgenţă, pentru că, în momentul de faţă se pot înscrie în învăţământul liceal copii, doar în urma promovării examenului de Evaluare Naţională, examen de Evaluare Naţională care are probă de Matematică şi de Limba română. Limba română nu este cunoscută de aceşti copii şi de aceea vom crea posibilitatea legală ca aceşti copii, care, fără doar şi poate, pot să dea probă practică de balet, spre exemplu, dar nu pot să susţină un examen la Limba şi Literatura Română, să aibă şansa de a fi integraţi în licee româneşti”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Materiale didactice în limba ucraineană

Elevii de clasele I-VI au la dispoziție manuale în limba ucraineană pe care le pot folosi la școală cu profesorii din țara lor. De asemenea și cercetătorii din Ucraina au la dispoziție resurse printr-un portal care reunește inițiative la nivelul UE, a anunțat Edupedu.ro.

Acces gratuit la tablete

Totodată, ministrul Cîmpeanu a anunțat că este nevoie de sprijin logistic din partea școlilor românești, spații sau echipamente electronice care vor fi puse la dispoziția elevilor ucraineni, notează sursa citată.

„Nu sunt, subliniez, nu sunt tablete care se iau de la copiii români. Sunt tablete, care există în școli, stocuri suplimentare, care nu au fost distribuite, pentru că s-au dublat cantitățile de tablete achiziționate de guvern, tablete achiziționate de primării, tablete obținute din alte surse, precum donații. Deci, există stocuri suplimentare. Din aceste stocuri suplimentare se vor distribui tablete copiilor ucraineni. În niciun caz nu se va lua vreo tabletă de la vreun copil român pentru a se da altora. Am vrut să precizez foarte clar acest lucru, așa cum l-am precizat, încă de săptămâna trecută, la fel de clar tuturor școlilor și grădinițelor din România”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Cîmpeanu: Datoria noastră este să le asigurăm condiţiile pentru a învăţa

Într-o postare pe Facebook, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, afirma că autorităţile din România au datoria de a le asigura condiţii pentru a învăţa copiilor refugiaţi din Ucraina.

„Întreprindem toate demersurile necesare pentru ca școala din România să fie deschisă pentru ea și pentru toți copiii care ajung în țara noastră pentru a se salva din calea războiului. Acești copii au dreptul la educație, au dreptul de a se putea bucura de tot ceea ce învață, au dreptul de a simți căldura colegilor și de a beneficia de dăruirea profesorilor în condiții de normalitate”, a îndemnat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Facilități pentru elevii ucraineni ajunși în școlile din România: derogări de la legile naționale, manuale, tablete gratuite”

  1. Nu era sarcina Romaniei sa rezolve astfel de probleme . Cind Zelensky a refuzat sa aplice conditiile trataului de la Minsk si sa aleaga opozitia militara trebuia sa-si asume si riscurile de rigoare . Intreaga Europa este acum zdruncinata de acest conflict . Ucraina este o tara in care minoritatilor le-au fost refuzate mai toate drepturile , inclusiv invatamintul in limba materna . Tot ce se intreprinde acum in Romania este o lectie de injosire si lanulare a demnitatii nationale . Rusine politicienilor romani , rusine SUA care dicteaza politica Romaniei ajunsa in stare de vasalitate fata de ea . Apartenenta la NATO ne aduce numai prejudicii financiare , riscul de a fi implicati intr-un razboi nedorit de romani si umilinte ca cele de sus .

Comentariile sunt închise.