Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis, luni, o serie de precizări cu privire la informația vehiculată în presă referitoare la existența pericolului de mine în zona de nord-vest a Mării Negre.
„Direcția Hidrografică Maritimă (DHM), autoritate națională în domeniul hidrografiei, a emis, vineri, 18 martie, Avizul nr. 12 referitor la existența pericolului de mine în zona de nord-vest a Mării Negre.
Acest aviz a fost emis în conformitate cu legislația internațională din domeniu, pe baza informării primite, în aceeași zi, de la Institutul Hidrografic al Marinei Spaniole, instituția care coordonează activitatea operațională a zonei maritime NAVAREA III (care are în responsabilitate Marea Neagră şi Marea Mediterană).
Din informațiile DHM, avertizarea NAVAREA III în discuție a fost formulată de autoritățile spaniole pe baza unui avertisment de navigație transmis de stația Navtex Novorossiysk (Federația Rusă) prin email către NAVAREA III, la aceeași dată, la ora 06.59.
După primirea avertismentului, DHM a întocmit avizul pe care l-a transmis, conform obligațiilor legale, tuturor instituțiilor beneficiare pentru informarea navigatorilor despre posibilul pericol de mine și a fost comunicat un număr de telefon la care navigatorii să raporteze autorităților române situațiile în care ar observa existența unor asemenea pericole.
Conducerea Forțelor Navale Române a dispus în regim de urgență intensificarea măsurilor de supraveghere a spațiului maritim al României. În acest sens, puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” a ieșit luni, 21 martie, din portul militar Constanța, pentru a executa misiuni de cercetare în raioane maritime din apele teritoriale românești. Până la acest moment, nu au fost observate mine în aria de patrulare și nici nu au fost primite informații de la nave comerciale în acest sens.
În situația în care se vor constata astfel de situații, Forțele Navale Române sunt pregătite să acționeze cu mijloace de contracarare adecvate. În ultimii ani, Statul Major al Forțelor Navale a acționat pentru dezvoltarea de capabilități de luptă împotriva amenințărilor subacvatice, prin dotarea cu tehnică și aparatură performantă (Nava Maritimă Hidrografică „Cdor. Alexandru Cătuneanu”), prin dezvoltarea procedurilor operaționale și a deprinderilor unor echipe de militari (scafandri EOD, echipajele dragoarelor maritime, puitorului de mine), precum și prin participarea unor structuri specializate la misiuni și exerciții internaționale de luptă împotriva minelor marine și a amenințărilor subacvatice”, precizează, pe Facebook, MApN.

- Profit.ro, despre reactorul nuclear dezvoltat de americani la Doicești: De ce nu implementează americanii un astfel de proiect mai întâi la ei în țară? Răspunsul unui înalt oficial de la Washington - 26 mai 2022
- Ungaria va taxa suplimentar băncile și companiile cu profituri mari. Încasările merg către armată şi plafonarea prețurilor la energie pentru populație - 25 mai 2022
- Istoricul și scriitorul Mircea Platon, despre ultimele asalturi ale Ministerului Educației împotriva școlii din România: Opriți „progresul”! Acesta nu e mersul istoriei, ci bâjbâiala unor imbecili! - 25 mai 2022