Senatul României a găzduit, miercuri, o conferință în memoria părintelui-martir Haralambie Balamace, de la a cărui moarte martirică s-au împlinit 108 ani.
„În memoria și întru pomenirea părintelui-martir Haralambie Balamace, la 108 ani de la uciderea-i săvîrșită în noaptea Sfintelor Paști în 1914.
Onorat să găzduim astăzi, la Senat, o conferință dedicată acestui erou al Albaniei și, cu voia lui Dumnezeu, și al României, eveniment organizat în parteneriat cu: Centrul Român de Studii și Strategii, Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române și Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău.
Părintele Balamaci a fost un apostol al educației și al credinței strămoșești care ne leagă. Pe pămînt albanez am simțit o sinceră deschidere a comunității albaneze față de frații români/aromâni și cinstirea care se cuvine eroilor noștri. Nădejdea mea este să ne întărim valorile care ne animă întru o binecuvîntată și solidă lucrare”, a transmis copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, cu această ocazie.
Știri pe subiect:

- 27 mai. Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul, model de smerenie și blândețe - 27 mai 2022
- Profit.ro, despre reactorul nuclear dezvoltat de americani la Doicești: De ce nu implementează americanii un astfel de proiect mai întâi la ei în țară? Răspunsul unui înalt oficial de la Washington - 26 mai 2022
- Ungaria va taxa suplimentar băncile și companiile cu profituri mari. Încasările merg către armată şi plafonarea prețurilor la energie pentru populație - 25 mai 2022