Polonia refuză să plătească mai multe vaccinuri anti-covid. Ministrul Sănătății: Am informat Comisia Europeană că activăm clauza de FORȚĂ MAJORĂ

Nu doar România se confruntă cu problema contractelor privind achiziția de vaccinuri, ci și Polonia, care- spre deosebire de țara noastră- a decis să nu mai primească noi doze, informând Comisia Europeană că activează clauza de forță majoră.

Ministrul polonez al Sănătății a anunțat, marți, că Polonia refuză să primească şi să plătească noi livrări de vaccinuri anti-covid, precizând că ţara sa dispune de 25 de milioane de doze neutilizate, relatează AFP, citată de Agepres.

La sfârşitul săptămânii trecute, am recurs la clauza de forţă majoră şi am informat atât Comisia Europeană, cât şi principalul fabricant de vaccinuri (Pfizer – n.r.), că refuzăm să primim aceste vaccinuri şi că refuzăm, de asemenea, să efectuăm plăţile”, a declarat ministrul Adam Niedzielski la televiziunea de ştiri TVN24.

Potrivit acestuia, această situație va antrena un conflict juridic, deoarece contractual referitor la vaccinuri a fost semnat „între Comisie şi producători”, Polonia nefiind direct parte în acest contract.

Polonia, ţară de 38 de milioane de locuitori, dispune încă de 25 de milioane de doze de vaccin, în timp ce alte 67 până la 70 de milioane au fost comandate. În prezent, circa 51% dintre polonezi au fost vaccinaţi cu schema completă, 59% au primit o singură doză, iar rata de vaccinare a scăzut puternic, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.

„Suntem foarte decepţionaţi de atitudinea Comisiei (Europene) şi a producătorilor”, a mai spus Niedzielski, adăugând că ţara sa a încercat în zadar să repartizeze livrările pe mai mulţi ani şi subliniind costurile ridicate ale vaccinurilor.

„Contractul pe care l-am încheiat cu o singură societate se ridică la 6 miliarde de zloţi (1,3 miliarde de euro) până la sfârşitul lui 2023, şi, în acest an, este de peste 2 miliarde”, a declarat el, adăugând că Polonia se află în prezent sub presiune financiară din cauza afluxului de refugiaţi ucraineni, notează sursa citată.

La Bruxelles, Comisia Europeană a anunţat că a fost informată despre decizia Varşoviei.

„Statele membre sunt legate de obligaţiile lor contractuale, dar Comisia înţelege bine poziţia dificilă în care se află Polonia şi va continua să faciliteze discuţiile între guvernul polonez şi fabricant pentru a găsi o soluţie pragmatică la această situaţie specifică cu care se confruntă ţara”, a declarat marţi Stefan De Keersmaecker, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

La București, fostul premier Florin Cîțu, amenințat cu o anchetă privind achiziția de vaccinuri, a ridicat din umeri și a indicat că mai bine ar fi anchetată șefa Comisiei Europene.

„Putem să o anchetăm pe Ursula (von der Leyen – n.r.), să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract pentru toată Uniunea Europeană și au venit aceste vaccinuri”, a spus fostul premier, Florin Cîțu, după cum a relatat RostOnline.