Reacție AUR la dezvăluirile jurnalistei Emilia Șercan despre cazul Ciucă: Senatorul Claudiu Târziu: De ce tace generalul plagiator? Se teme cumva că ar putea fi dat în vileag de subalternii săi, iar cariera sa politică s-ar încheia brusc?

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) îl somează pe prim-ministrul Nicolae Ciucă să comunice public măsurile pe care le-a dispus după ce jurnalista Emilia Șercan a acuzat autoritățile statului că ar fi orchestrat o acțiune de intimidare și compromitere la adresa sa.

Reacția partidului AUR a venit după ce jurnalista Emilia Șercan a dezvăluit că a fost supusă la o amplă operațiune de discreditare și de intimidare din partea autorităților române, după ce a semnalat că premierul Nicolae Ciucă a plagit în lucrarea de doctorat.

„Instituția de presă la care lucrează Emilia Șercan are motive solide să creadă că pasivitatea autorităților cu privire la operațiunea de amenințare și intimidare nu este rezultatul birocrației sau al incompetenței, ci <<îi acoperă cu bună-știință pe cei responsabili de comiterea infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și, posibil, a infracțiunii de instigare la comiterea acestei fapte>>. De asemenea, jurnalista a adresat în spațiul public o serie de întrebări la care nu a primit niciun răspuns. De ce tace generalul plagiator? Se teme cumva că ar putea fi dat în vileag de subalternii săi, iar cariera sa politică s-ar încheia brusc?”, a subliniat senatorul AUR Claudiu Târziu.

„Nicolae Ciucă trebuie să iasă public și să lămurească aceste acuzații, pentru că este principalul suspect, iar în subordinea sa se află Ministerul de Interne. Vrem să știm ce măsuri a dispus pentru identificarea, anchetarea și tragerea la răspundere a celor care se fac responsabili atât de scurgerea de informații dintr-un dosar penal, cât și de tentativa de mușamalizare a acestei infracțiuni. Totodată, acesta trebuie să explice de ce ministrul de Interne, Lucian Bode, și șeful Poliției Române, Benone Matei, mai sunt încă în funcție. Acuzațiile sunt foarte grave și pot duce la căderea Guvernului”, a declarat deputatul AUR George Simion.

Știri pe subiect:

Jurnalista Emilia Șercan, după ce a dezvăluit că premierul Ciucă a plagiat: Autoritățile statului au orchestrat o operațiune de kompromat împotriva mea. În prezent, siguranța mea este în pericol

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost