Primul reactor nuclear din România, produs de compania americană NuScale și care urmează să fie amplasat la Doicești, în județul Dâmbovița, ar urma să fie certificat și autorizat înaintea unui proiect similar derulat în SUA, semnalează Profit.ro.
În acest context, în care România este prima țară din lume unde se construiesc astfel de reactoare nucleare, sursa citată se întreabă, pe bună dreptate, de ce nu implementează americanii un astfel de proiect mai întâi la ei în țară.
Întrebarea i-a fost adresată secretarului adjunct al Departamentului Energiei din Administrația Biden, David Turk, într-un interviu pentru Profit.ro. Iată ce (nu) a răspuns înaltul oficial de la Washington:
„Departamentul pentru Energie a investit masiv în mai multe tehnologii nucleare noi extrem de promițătoare, inclusiv în cea a NuScale. Cel mai recent, Congresul SUA, prin Legea bipartizană asupra Infrastructurii adoptată în ultima parte a anului trecut, ne-a alocat încă 3,5 miliarde dolari pentru programele noastre de sprijinire a tehnologiilor nucleare avansate, pentru ca acestea să fie dezvoltate în mod sigur, în primul rând, într-o modalitate care să ofere confort comunităților în mijlocul cărora vor fi implementate.
În același timp, trebui să fim conștienți de urgența necesității de a face funcționale aceste tehnologii, pentru a le avea la dispoziție atât în lupta contra schimbărilor climatice, cât și pentru asigurarea securității energetice. Astfel că da, intenționăm să instalăm o centrală NuScale în Idaho și suntem încântați că și România, și alte țări sunt și ele interesate de această tehnologie.”

- Europarlamentarul Claudiu Târziu: Românii din Ucraina, abandonați de regimul de la București - 12 mai 2025
- Programul Rabla pentru tractoare, ANULAT la mai puțin de jumătate de oră de la lansare - 12 mai 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre DEZINDUSTRIALIZAREA României: Fără producție, nu există prosperitate - 12 mai 2025