Până când populația nu o să înțeleagă faptul că afacerea LGBTQ nu este, în esență, preocupare pentru soarta homosexualilor, ci este una dintre formele prin care Revoluția marxistă, care s-a împotmolit în proiectul URSS, este dusă mai departe, din ignoranță și superficialitate, va cădea mereu în capcana apelului la falsa compasiune cu ale lui categorii eterne: imbecilii senini și idioții utili.
Până când homosexualii sau lesbienele nu vor înțelege același lucru și până când nu vor conștientiza că nu au nevoie de drepturi speciale inventate pe criteriul preferințelor sexuale, nici de identificarea cu o comunitate ideologică care înlocuiește vechea categorie a proletariatului (ci fie de vindecare, fie de asumare neexhibitionista a tensiunii lor existențiale), vor rămane, paradoxal, primele victime ale unui război între neomarxiști și majoritatea agresată care, pe buna dreptate, se va radicaliza tot mai mult.
Este nevoie de puțin efort intelectual pentru a cunoaște, măcar în parte, istoricul ipocriziei neomarxiste, adica ce sta in spatele apelului la falsa compasiune de care am vorbit. Eu, pe unde si cum voi putea, voi organiza prezentări ale acestei teme.
***
Mișcarea LGBT nu este o adunatură de descreierați, asa cum pare la prima vedere, nicio duioasă manifestare civică a unei minorități nedreptățite. Mișcarea LGBT este una dintre mișcările social-politice neomarxiste care au luat locul mișcării muncitorești, are un program, are strategie, are o simbolistică, țintește la democratizarea socialistă a societatii ,,injuste”, are un manifest originar (Gay liberation front manifesto), este revolutionară, are dimensiune internațională, are istorie (momentul si monumentul Stonewall sau mai 1968) și, poate cel mai important aspect, are discurs justificator aparent stiințific (teoria queer și pionierul Guy Hocquenghem).
Intuită ca necesitate de Marcuse, mișcarea LGBT se naște din fermentațiile ideologice ale marxismului cultural care a parazitat Occidentul. Incepând cu anii 60 -70 ai secolului trecut, marxismul cultural a preluat vechile pretenții de afimare publică ale homosexualilor (liberale până atunci) și le-a dat o formă și un continut militant-revolutionar în care a inclus și alte „minorități sexuale”, ca aplicație socială a Teoriei critice și a discursului postmodernist.
După sfârșitul Râzboiului Rece, când modelul socialist cu ale sale derivate a fost învins de liberalism (si el fragmentat), retorica socialistă (si cea neomarxistă) si-a găsit haine politice noi cu eticheta de liberalism social, cu diferențe în functie de țară sau continent.
Evident, mișcarea LGBT a suferit și ea unele modificari formale, dar a mers mai departe ca mișcare pentru drepturi civile și participantă la lupta împotriva discriminării, garnisită cu ceva marketing capitalist, dar, în matrioşka sa ideologică (liberalism social>socialism>neomarxism), păstrează esența marxismului cultural militant: (1) identifică o relație de dominație printr-un criteriu „social” (orientarea sexuală), (2) definește o dialectică corespunzătoare: o categorie asupritoare (majoritate heterosexuala) și o categorie asuprită (minoritate sexuală), apoi (3) reclamă necesitatea acțiunii civico-politice (revoluționare) cu sarcina de a anula actuala formă a dominației.
Cum am mai spus, seducătoarea mișcare neomarxistă LGBT se folosește de homosexuali și lesbiene ca de agenți temporari ai transformării (însă, paradoxal, îi expune la o altă relație de ”dominație”) și este printre cele mai eficiente dinamite ale procesului de demolare identitară natională pentru că lovește în epicentrul biologic și axiologic al civilizației, familia, iar România este total nepregătită în a i se opune, fiindcă, cei mai mulți compatrioți, dacă nu reacționează naiv-aprobator sau cu deplorabilă indiferență la apelul tactic la compasiune, se radicalizează grosier și intempestiv într-o direcție falsă (a cvasi-inutilei dispute cu homosexualitatea în sine) și, paradoxal, îi hrănesc discursul și îi susțin dinamica dialectică. Peste noi a venit un alt comunism, iar pentru o opoziție eficientă este esențială întelegerea resorturilor mișcării LGBT sau… măcar pentru a nu da un răspuns imbecil minorului care întreabă: ,,Da’ noi ce avem cu ei?”
N.B. Neomarxism, marxism cultural sau marxism occidental (mai rar) sunt etichete ale aceluiași construct ideologic care păstrează categoriile bază și suprastructură ale marxismului economic, dar, spre deosebire de acesta, își concentrează efortul teoretic și practic în descrierea și anularea „hegemoniei culturale” exercitate prin suprastructură.
*Imaginea este o parte dintr-un afiș inspirat al publicației poloneze Solidaritatea.
ALEXANDRU COSTACHE
- FOTO/ Mașini acoperite cu praf, în București și în orașe din întreaga țară - 24 aprilie 2024
- Compania Națională Poșta Română și-a lansat un site imobiliar, cu sute de proprietăți de închiriat în întreaga țară - 24 aprilie 2024
- Pelerinaj de Florii, sâmbătă, 27 aprilie, în București. Procesiunea începe la Mănăstirea Radu Vodă - 24 aprilie 2024