O feministă din Norvegia este investigată pentru discurs instigator la ură după ce a spus că bărbații nu pot fi lesbiene

În ianuarie 2021, Norvegia a introdus „identitatea de gen” în legile sale privind infracțiunile motivate de ură.

Cei ce la vremea respectivă s-au opus legii au avertizat că e posibil să se ajungă la persecuții ale unor persoane doar pentru expunerea unui adevăr biologic. Și iată că exact acolo s-a ajuns.

Autoritățile din Norvegia investighează o reprezentantă a organizației feministe Women’s Declaration International (WDI) din cauza unor postări ale acesteia pe Twitter în care ea contestă o activistă trans care susține că bărbații biologici pot fi lesbiene.

În luna octombrie a anului trecut, Christina Ellingsen a criticat grupul norvegian trans activist Foreningen FRI pentru că îi învață pe copii că bărbații pot fi lesbiene. Ea a dat ca exemplu unul dintre consilierii grupului, Christine Marie Jentoft, care este un bărbat biologic care se identifică ca o femeie lesbiană. Jentoft a depus o plângere la poliție care a determinat forțele de ordine să o interogheze pe Ellingsen.

Ellingsen riscă până la trei ani de închisoare dacă se constată că a încălcat legile Norvegiei privind discursul instigator la ură, potrivit publicației de știri Reduxx.

Cum e posibil ca cei de la FRI să îi învețe pe tineri că bărbații pot fi lesbiene?” a scris Ellingsen pe Twitter în octombrie anul trecut. Într-o altă postare Ellingsen a scris: „Jentoft, care este bărbat și consilier în FRI, se prezintă ca lesbiană, așa de ruptă de realitate a ajuns organizația care se presupune că lucrează pentru a proteja interesele tinerelor lesbiene. Cum le ajută pe tinerele lesbiene când află că și bărbații pot fi lesbiene?

Ellingsen a fost, de asemenea, acuzată de Amnesty International Norvegia că l-a hărțuit pe Jentoft după ce a susținut la televiziunea națională că activistul trans este bărbat. „Esti bărbat. Nu ai cum să fii mamă”, i-a spus Ellingsen lui Jentoft. „A normaliza ideea că bărbații pot fi mame este definiția clasică a discriminării împotriva femeilor.

Anul trecut, presa norvegiană a raportat că un bărbat a fost condamnat la trei săptămâni de închisoare și o amendă serioasă după ce a fost găsit vinovat de „insultare” și „identificarea greșită a sexului” unei persoane trans pe Facebook.

Sursa: World Tribune

Dragoș Doran

About Dragoș Doran

Alături de Dreapta creștină și de Rost încă de la începuturi. Autodidact în ale scrisului.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost