În Sala Sinodală din Reședința Patriarhală s‑a desfășurat luni, 4 iulie 2022, ședința Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Sinodul Permanent a desemnat prin vot secret consultativ ierarhii eligibili pentru scaunul vacant al Episcopiei Daciei Felix, anunță Ziarul Lumina.
În deschiderea lucrărilor, Patriarhul României, în calitate de președinte, s-a consultat cu membrii sinodului în privința desemnării celor doi ierarhi eligibili.
„Episcopia Daciei Felix este o eparhie care se află sub autoritatea directă a Patriarhiei Române, ca și Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei și Episcopia Ortodoxă Română a Australiei și Noii Zeelande. Întrucât nu au sinod mitropolitan, după procedura din Statut, sinodul mitropolitan este înlocuit de Sinodul Permanent, care are rol consultativ și validează candidații propuși. În 17 februarie 2022, la Episcopia Daciei Felix scaunul de Episcop a devenit vacant prin transferarea temporară a Preasfințitului Părinte Daniil Stoenescu până la 1 octombrie 2022 în postul de Arhiereu‑vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, urmând ca din 1 octombrie 2022 să fie pensionar”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Prin vot secret consultativ au fost desemnați cei doi candidați:
- Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal;
- Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Mâine dimineață, la Palatul Patriarhiei, se vor întruni membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul ședinței va fi ales noul Episcop al Eparhiei Daciei Felix.

- Premierul Ilie Bolojan a reafirmat sprijinul României pentru Ucraina, într-o convorbire cu omologul său, Denys Shmyhal - 9 iulie 2025
- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Măsurile guvernului lovesc în pilonii pe care orice stat responsabil și-i protejează cu sfințenie: familia tânără și cultura scrisă - 8 iulie 2025
- Dan Negru: Deficitul de empatie este mai periculos decât deficitul bugetar - 8 iulie 2025