ACTUALIZARE ORA 11:15
Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 89,5% în luna iunie a acestui an faţă de iunie 2021, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.
În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 41,32% în iunie 2022 faţă de iunie 202, şi energia electrică – plus 17,05%.
Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referinţă au fost uleiul comestibil, cu creşteri de preţ de 49,71%, cartofii – 42,18% şi făina – 33,16%.
În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian – 29,13%, apă, canal salubritate – 19,44% şi serviciile poştale – 15,94%.
De la lună la lună, în iunie cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la ulei – 7,33%, servicii de transport aerian – 6,24% şi combustibili – 3,22%, anunță Agerpres.
Știrea inițială:
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,1% în luna iunie a acestui an, de la 14,5% în mai, în condiţiile în care preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 17,92%, cele ale mărfurilor alimentare au fost mai mari cu 14,67%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 7,81%, conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
„Preţurile de consum în luna iunie 2022 comparativ cu luna mai 2022 au crescut cu 0,8%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 10,0%. Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2022 comparativ cu luna iunie 2021 este 15,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2021 – iunie 2022) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2020 – iunie 2021) este 9,3%”, se arată în comunicatul INS, citat de Agerpres.
Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC), indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, este 100,78% în iunie comparativ cu mai.
Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2022 comparativ cu luna iunie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13%.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2021 – iunie 2022) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2020 – iunie 2021) determinată pe baza IAPC este 7,9%.
- 31 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Dumitru Stăniloae, trecut în rândul sfinților în acest an - 5 octombrie 2024
- Curtea de Justiție a UE obligă România să recunoască actele de identitate obținute de persoanele transgender în alte state membre - 4 octombrie 2024
- Comisia Europeană solicită României să elimine restricțiile legate de stabilirea prețurilor și exportul de energie electrică și gaze - 4 octombrie 2024