Sportivul român Cătălin Chirilă a cucerit medalia de aur în proba de canoe simplu pe 1.000 metri, sâmbătă, la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Munchen.
„Auuur, Cătălin Chirilă! Canoistul român a câștigat titlul european la canoe simplu 1000 m la Campionatele de la Munchen.
Pe pista olimpică Regata, locul în care Ivan Patzaichin a scris povestea unui titlu olimpic cu pagaea ruptă, Cătălin a ridicat mână spre cer…un gând a zburat spre Ivan! Ivan zâmbește fericit!
Bravooo, Cătălin! Ție și antrenorilor Florin Popescu și Petre Condrat!”, a transmis Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Cătălin Chirilă (24 ani), campion mondial în această probă, la începutul lunii, în Canada, a condus cursa de la un capăt la altul şi s-a impus cu timpul de 3 min 49 sec 681/1000, fiind urmat în clasamentul final de cehul Martin Fuksa, multiplu campion european şi medaliat la Mondiale, la 351/1000, şi de italianul Carlo Tacchini, la 1 sec 956/1000, notează Agerpres.
Ultima medalie europeană la canoe simplu 1.000 m a fost cucerită în 2011 la Belgrad de Iosif Chirilă (argint), iar ultimul titlu european a fost obţinut de Florin Mironcic (2006) la Racice.
Chirilă (CSA Steaua) va evolua duminică, de la ora 12:30 (ora României), şi în finala probei de canoe simplu pe 500 de metri, în care este vicecampion mondial la Halifax (Canada).
Tot sâmbătă, Oleg Nuţă va lua startul în finala probei de canoe simplu pe 200 metri (ora 15:28).

- Europarlamentarul Claudiu Târziu critică ingerința unor foști ambasadori în alegerile din România. Națiunea română a supraviețuit pentru că nu și-a pierdut demnitatea! - 13 mai 2025
- Raed Arafat a vorbit în PE despre eficiența măsurilor din pandemie și a trecut la nivelul următor: pregătirea pentru catastrofe - 13 mai 2025
- Bâlbele ministrului Fechet și protestul fermierilor, după eșecul lansării programului „Rabla pentru tractoare” - 13 mai 2025