Este sistemul propus de „România educate” o garanție a dreptului fundamental la educație? Este el un sistem în care vrem să ne creștem copiii? Ce sanșe va avea un copil care nu-și permite meditații la un anumit colegiu să intre pe cele 10% locuri care vor rămâne la evaluarea națională?
Admiterea la liceu se schimbă din nou. Ca mai toate domeniile de la noi din țară, nici în Educație nu avem stabilitate. Se propun segregări sociale pe bază de pile și disponibilități financiare în favoarea unei caste: cea a profesorilor de la liceele de top care vor elabora subiectele.
Aceasta pentru ca Ministerul Educației a propus ca- înainte de evaluarea națională- unitățile de învățământ liceal cu statut de Colegiu național să poată organiza concurs de admitere în clasa a IX-a învățământ liceal, pentru maximum 90% din numărul de locuri atribuite prin planul de școlarizare. Restul locurilor se vor ocupa prin repartiție computerizată, în urma susținerii evaluării naționale.
Propunerea ministerului este ca aceste unități de învățământ să organizeze autonom, cu regulile și subiectele lor, examene de admitere, prin decizia Consiliului de administratie. Dupa ce România tranziției a reușit ca în 30 de ani să facă praf admiterea la facultate, acum, sub sloganul „România educată” a unuia care a meditat cât pentru 6 case, guvernanții vor să pună pe butuci și admiterea la liceu.
A crea un sistem paralel cu evaluarea națională cui ajută? A oferi autonomie colegiilor pentru organizarea admiterii creeaza oportunități de corupere care vor distruge generații de copii. De ce? Pentru că sistemul actual de admitere la gimnaziu organizat de aceste colegii se va replica. Este arhicunoscut (și de unii incercat – se fac meditații din clasa a III-a pentru admitere în acele gimnazii) că cine vrea la colegiul respectiv trebuie să-și ia meditatori de acolo, la tarife pe măsura mizei.
Prin urmare, sistemul propus de „România educată” nu oferă garantii că profesorii care predau la aceste colegii și care vor stabili tematica și subiectele pentru admitere în colegiile respective nu vor face subiecte conforme cu viziunea lor predată la meditații, dacă nu identice cu ceea ce se va da la admitere.
Pe larg puteti citi despre acest proiect aici: https://edu.ro/proiecte_legi_educatie_2022_consultare_publica
Iar opiniile (mai ales contra) pot fi transmise aici: [email protected]
AVOCAT VICTOR STĂNILĂ
- Raport CE privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești - 14 octombrie 2024
- VIDEO/ Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), alături de românii din Vidin, de sărbătoarea Sfintei Parascheva - 14 octombrie 2024
- OMS aprobă un vaccin anti-mpox pentru adolescenți, compania producătoare îl testează pentru copii cu vârsta de 2 ani. În 2022, autoritățile anunțau că boala se extinde în comunitățile homosexualilor - 14 octombrie 2024