Polonia a acuzat, miercuri, prin vocea premierului polonez Mateusz Morawiecki, Uniunea Europeană de comportament imperialist faţă de statele membre mai mici din cadrul blocului comunitar, anunță agenția DPA, citată de Agerpres.
Într-un articol de opinie publicat miercuri pe site-ul de ştiri Welt, premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că în cadrul UE este nevoie de o abordare care să se bazeze într-un grad mai ridicat pe consens.
Practica politică a arătat că poziţiile Germaniei şi Franţei contează mai mult decât toate celelalte, a sublinit Morawiecki.
„Avem deci de-a face cu o democraţie formală şi o oligarhie de facto în care cei mai puternici deţin puterea”, a spus premierului polonez Mateusz Morawiecki, adăugând că imperialismul UE trebuie combătut la fel ca imperialismul rusesc.
Premierul Morawiecki, al cărui guvern naţionalist dominat de reprezentanţii formaţiunii Lege şi Justiţie (PiS, conservator) a intrat în repetate rânduri în conflict cu Bruxellesul îndeosebi în probleme legate de statul de drept, a opinat că invazia Rusiei în Ucraina a pus în lumina reflectoarelor ceea ce el a numit deficienţele Uniunii Europene.
Politicienii partidului aflat la putere în Polonia au avertizat că Varşovia ar putea riposta în faţa UE, dacă ţara nu îşi primeşte partea din fondurile de recuperare post-pandemie. Bruxelles-ul critică de mai mult timp recentele reforme ale sistemului judiciar din Polonia, care, în opinia sa, nu garantează imparţialitatea şi independenţa sistemului juridic polonez şi, prin urmare, încalcă legislaţia UE.

- VIDEO/ Jurnalistul Marius Tucă, în înregistrarea cenzurată de CNA: Tot nu-mi vine să cred cum au dat lovitura de stat. Niște „iluștri anonimi” de la BEC au tăiat democrația, au tăiat ce mai rămăsese din statul ăsta și așa mafiot - 28 martie 2025
- Ilie Bolojan, după summitul de la Paris: Dacă se ajunge la un acord de pace, tranzitarea trupelor către Ucraina nu se va putea face decât și prin România - 28 martie 2025
- CNA a decis eliminarea unei înregistrări de pe YouTube a jurnalistului Marius Tucă în care vorbeşte de „lovitură de stat” - 27 martie 2025