Supraimpozitarea contractelor part-time ar putea fi neconstituțională. Fost președinte CCR: Este o încălcare a libertății muncii

Supraimpozitarea contractelor part-time impusă de Guvernul Ciucă ar putea fi o măsură neconstituțională, deoarece încalcă libertatea muncii, a spus fostul președinte al Curții Constituționale din România (CCR), Augustin Zegrean.

Invitat vineri la B1TV, Augustin Zegrean a explicat că „statul român nu a îndrăznit să își asume prin Constituție obligația de a le asigura cetățenilor un loc de muncă, dar nici libertatea muncii nu poate fi îngrădită.”

„Nu Avocatul Poporului este singurul care poate să sesizeze Curtea cu o ordonanță neconstituțională. Orice cetățean care este afectat printr-o ordonanță poate să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime și este chiar o procedură specială pentru a ajunge cu o astfel de sesizare la Curtea Constituțională. Mai întâi se adresează la instanța de contencios, cere anularea ordonanței de către instanța de contencios administrativ și, în cadrul acelei proceduri, poate să sesizeze și Curtea Constituțională. S-a practicat de câteva ori în România această modalitate și uneori chiar a reușit”, a spus Augustin Zegrean.

Referitor la supraimpozitarea contractelor part-time, fostul președinte CCR a afirmat:

„În ce privește impozitarea aceasta a contractelor part-time, este un Articol 56 în Constituție care spune că legislația trebuie să asigure o așezare justă a sarcinilor fiscale, deci unde se vorbește despre obligațiile fiscale ale cetățenilor este un alineat care spune despre așezarea justă a sarcinilor fiscale, or nu cred că un om care lucrează două ore, să zicem, poate fi obligat să plătească taxe și impozite egale cu un om care lucrează opt ore. Sigur, taxele și impozitele se calculează la venitul obținut, în niciun caz la durata muncii (…).

E imposibil să spui că, dacă lucrezi la un angajator două ore și la altul alte două, fiecare dintre ei trebuie să plătească integral ca și cum ai lucra opt ore, nu se poate. Este greșită și sigur nu se va aplica în felul acesta, nu cred că va rămâne așa pentru că, totuși, justiția funcționează în România. Eu cred că nici nu va trebui să ajungă la justiție, cred că își vor da seama că nu e posibil să facă așa ceva”, a explicat Augustin Zegrean.

Potrivit acestuia, această măsură „este o încălcare a libertății muncii, a articolului care reglementează libertatea muncii”.

„Dacă tot vorbim de muncă, noi avem în Constituție un articol la drepturile fundamentale, acolo este amplasat Articolul 41 (…). Noi nu avem obligația de a munci, noi avem doar dreptul (…). Avem dreptul la muncă și acest articol spune, nimeni nu poate fi împiedicat să își aleagă munca pe care el o dorește, deci dacă omul dorește să muncească la doi patroni sau la patru, sau la 10, este problema lui.

Statul nu are obligația să îți asigure un loc de muncă, nu a îndrăznit statul român să își asume prin Constituție o astfel de obligație (…), dar nici libertatea muncii nu poate fi îngrădită”, a mai spus Augustin Zegrean.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost