„Labuntur anni”

„Labuntur anni” este una dintre poeziile lui Radu Gyr pe care domnul Purcărea o trăia plenar când o rostea. Se întâmpla aceasta pentru că serenitatea, lărgimea înțelepciunii și sfiala sobră a împărtășirii unor rosturi mari de viață care răzbat din aceste versuri erau sinergice cu inima lui, o inimă înviată înainte de moarte, o înviere cât 20 de ani de închisoare nedreaptă:

„Așa trec în fuga lor, Radule, Radule, anii,

ca ieri culegeam tot văzduhul pe spade fierbinți

și iată-ne azi, potoliți întru răni și strădanii,

unchieși înțelepți, pe obraji cu surâsuri cuminți.

[…]

Iar azi, de-nțelegem ce ieri n-am putut înțelege,

iertand tot ce ieri n-a știut să ne ierte pe noi,

adânc mulțumim și cununii de roze pribege

și cheagului negru de sânge rămas printre foi.

Ah, cât e de bine să uiți și răni vechi, și strădanii,

unchieși înțelepți, altădată atât de fierbinți,

așa trec în fuga lor, Radule, Radule, anii