Medicul român Ștefan Oprea a reacționat, într-un mesaj transmis pe Facebook, la declarația europarlamentarului german care a comparat România cu Vestul Sălbatic, spunând că țara noastră nu trebuie să fie primită în Schengen.
„Eurodeputatul german Guido Reil a declarat ieri (miercuri- n.red) că „sunt prietenos când spun că România este Vestul Sălbatic al Europei”, continuându-și declarația șocantă prin negarea dreptului României și al Bulgariei de a fi membre în Uniunea Europeană și spațiul Schengen.
Deși privesc cu scârbă, înțeleg aroganța nemțească, dar nu tolerez minciuna. Dacă mă gândesc bine, în ultimele decenii s-au consemnat atacuri teroriste nu la Focșani, Făgăraș sau Hațeg, ci-n orașe occidentale precum München, Berlin sau Paris. Agresiunile verbale la adresa femeilor și violurile sunt mult mai îngrijorătoare în țările apusene decât în Europa de Est. Consumul de droguri e mai răspândit în Berlin sau Amsterdam decât la noi.
Totodată, aleșii nemților au tras întregul continent spre dependența energetică rusească, îndeosebi G. Schroder & Angela Merkel fiind prietenii țarului de la Kremlin.
Să nu uităm de cotele obligatorii de migranți ilegali pătrunși pe „bătrânul continent” la invitația Germaniei. Despre politicile energetice catastrofale nu mai vorbesc. Europarlamentarul AfD, acest urmaș al lui A.H. a pierdut un bun prilej să tacă!
PS: Îmi vin în minte vorbele lui Nicolae Steinhardt: „Europa de azi, Occidentul oferă un spectacol de nerozie și de îndobitocire, cum rareori a mai fost din secolul IV încoace. Și ăștia să realizeze amplitudinea ființei? Aida-de! Vor realiza amplitudinea sclaviei, către care au făcut deja pași mari”, a scris, pe Facebook, medicul Ștefan Oprea.
Reamintim că eurodeputatul german Guido Reil, din grupul Identitate şi Democraţie (ID), a lansat un atac virulent la adresa României şi a Bulgariei, susţinând că cele două state nu trebuie să fie acceptate în Schengen şi că aderarea lor la UE a fost o greşeală, după cum a relatat RostOnline.

- BNR a comandat o cercetare statistică privind averea și proprietățile românilor, la „recomandarea” OCDE. Costul anchetei depășește șase milioane de lei - 11 iulie 2025
- Nicușor Dan, în videoconferință la reuniunea convocată de premierul britanic Keir Starmer și de Emmanuel Macron pe tema sprijinului pentru Ucraina - 11 iulie 2025
- Acces restricționat în București pentru mașinile vechi și diesel. Ce prevede proiectul de 15 milioane de euro privind zona cu emisii reduse (LEZ) - 11 iulie 2025
Acesta este adevarul.