Guvernul ungar a prelungit îngheţarea ratelor dobânzilor, introdusă în ianuarie 2022, până la data de 30 iunie 2023, şi a decis să extindă şi domeniul de aplicare al acesteia.
Astfel, îngheţarea ratei dobânzilor va proteja de o creştere drastică a dobânzilor de acum şi contractele ipotecare cu rate fixe de până la 5 ani, care nu sunt subvenţionate de stat, a anunțat, luni, Márton Nagy, ministrul ungar al Dezvoltării Economice, citat de MTI.
Astfel, îngheţarea ratei dobânzii protejează în prezent, în total, 350 000 de familii de obligaţia de a plăti o suprataxă. Dintre acestea, 284 000 de familii beneficiază de aceste măsuri în urma prelungirii termenului de îngheţare a ratei dobânzii, iar alte 66 000 de familii intră în această categorie datorită extinderii domeniului de aplicare.
Potrivit deciziei Guvernului ungar, majorarea dobânzilor în urma sancţiunilor va rămâne la familii, această valoare însumând 80 de miliarde de forinţi (191,12 milioane euro) în anul 2022 şi peste 60 de miliarde de forinţi (143,37 milioane euro) în prima jumătate a anului 2023. Astfel, această subvenţie de 140 de miliarde de forinţi (334,54 milioane euro) va rămâne în buzunarele familiilor. Practic, acest lucru înseamnă că, datorită îngheţării ratei dobânzii, o familie va economisi 282 000 forinţi (673,9 euro) în anul 2022 şi 174 000 forinţi (415,77 euro) în prima jumătate a anului 2023, sume care nu vor trebui plătite ca dobândă, datorită măsurii Guvernului ungar.
- 14 octombrie. Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași - 13 octombrie 2024
- Peste 160.000 de pelerini au ajuns la Sf. Parascheva de la Iași și peste 50.000 așteaptă la rând, duminică, 13 octombrie - 13 octombrie 2024
- Toate buletinele emise în ultimii ani expiră pe 3 august 2031. Noua carte electronică de identitate va prelua și rolul cardului național de sănătate - 12 octombrie 2024