Claudiu Târziu (AUR) susține demersul societății civile privind retragerea „Manualului pentru egalitatea de gen” din școli: Să nu îi lăsăm pe așa-zișii progresiști să încerce să otrăvească mințile copiilor noștri!

Senatorul Claudiu Târziu (AUR) a anunțat, luni, că susține demersul inițiat de Alianța Părinților pentru retragea „Manualul pentru predarea și integrarea la clasă a egalității de gen” din școli.

„Nu ideologiei de gen! Susțin categoric scrisoarea publică inițiată de Alianța Părinților, privind retragerea din instituțiile de învățămînt a acestui oribil „manual pentru egalitatea de gen”. Să nu îi lăsăm pe așa-zișii progresiști să încerce să ne otrăvească mințile copiilor noștri!”, a transmis, luni, pe Facebook, senatorul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR.

Context

Alianța Părinților a dat publicității o scrisoare deschisă, semnată de 43 de asociații și organizații din România, prin care a solicitat retregerea acestui așa-zis manual pentru egalitatea de gen, după cum a relatat RostOnline.

„Alianța Părinților și ceilalți semnatari ai prezentei scrisori au luat cunoștință de conținutul adresei cu Nr. 10726/20.10.2022, emisă de Inspectoratul Școlar Județean Iași, prin care toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Iași sunt informate despre posibilitatea cadrelor didactice de a utiliza în cadrul orelor de consiliere și orientare Manualul pentru predarea și integrarea la clasă a egalității de gen, elaborat în cadrul proiectului EGALIS.

Conform afirmațiilor uneia dintre autoare, Irina Ilisei, manualul menționat a fost primit de către toate inspectoratele școlare din țară[1], iar Coaliția pentru Egalitate de Gen l-a pus la dispoziția cadrelor didactice și în format PDF. (Titlul complet: Egalitatea de gen. Predarea și integrarea în învățământul preuniversitar). Aceeași co-autoare afirmă că el a fost testat la clasă de două cadre didactice (din județele Sălaj și din Suceava) și că au fost organizate ateliere de lucru la care au participat cadrele didactice.

Recomandarea acestui material în vederea utilizării la clasă reprezintă o tentativă de îndoctrinare timpurie a elevilor cu ideologia de gen. Întrucât titlul manualului induce în eroare, lăsând impresia că ar fi vorba despre egalitatea dintre femei și bărbați, facem următoarele precizări:

Ideologia de gen folosește un limbaj manipulator, generator de confuzii și operează cu concepte precum: identitate de gen, egalitate de gen, stereotipuri de gen, roluri de gen.

Conform acestei ideologii, „genul” nu este sinonim cu„sexul biologic”.  Omul s-ar naște ca ființă neutră, care pe parcursul vieții poate să-și aleagă și să-și schimbe „genul” după cum dorește, deoarece genul ar fi un construct social, independent de sexul biologic al persoanei.

În manualul pe care l-ați recomandat găsim următoarea definiție:

 „Gen. Totalitatea caracteristicilor sociale și culturale care împart oamenii, de obicei, în două categorii: bărbați și femei”.  (pag. 58)

Tot la pag. 58 găsim și următoarele afirmații:

„Există, de asemenea, persoane non-binare, care se consideră pe spectrul masculin-feminin, fără a se încadra într-un singur gen. […]. Dacă sexul este înnăscut, genul este atribuit social și cultural (!), acesta se construiește în timp (!) în funcție de normele și cutumele societății (!), astfel că putem vorbi de fluiditatea genului (!) în timp și spațiu”.

Menționăm că până în martie 2019, promotorii ideologiei de gen „descoperiseră” nu mai puțin de 114 „genuri”. Binecunoscutelor LGBT (lesbian, gay, bisexual, transgender) li s-au adăugat Genderqueer, Genderfluid, Demisexual, Transsexual, Omnigender, Pangender, Two-spirit, Intersex, Queer, Questioning, Genderneutral, Asexual, Allies, Pansexual, Polyamorous…etc, etc,  până la 114, iar lista continuă să se îmbogățească pe măsură ce „se descoperă” noi „genuri”.

În manualul menționat, recomandat pentru a fi folosit începând cu clasa a V-a,  acronimul LGBT apare de 30 de ori. La paginile 123 și 124 copiilor li se oferă explicații mai detaliate, pentru a se putea descurca în hățișul de „genuri”. Ex:

„O femeie trans este o persoană care la naștere a fost identificată ca fiind de sex masculin și care se identifică drept femeie (gen). Include persoane care au început sau nu procesul de tranziție medicală (terapie hormonală, operație de schimbare de sex, etc)”

„B = bisexual (atracția estetică și sexuală a unei persoane atât față de femei, cât și față de bărbați, bisexualitate)

T = transgen (persoană care are o identitate de gen diferită/ care își exprimă identitatea de gen în mod diferit față de sexul din naștere)

Q = queer (termen umbrelă care cuprinde minoritățile sexuale, care include persoane non-binare și/ sau cu identitate fluidă și/sau orientare sexuală non-hetero)

I = intersex (persoană care prezintă caracteristici sexuale atât masculine, cât și feminine.

A = asexual și/sau A = aromantic – (o persoană care nu simte atracție sau dorință sexuală și/sau romantică față de alte persoane, indiferent de sexul acestora)

A = agender –  persoană care consideră că nu are gen sau nu se identifică cu niciun gen

Ally/ aliat = persoană care este aliată a comunității LGBTQIA+ „+” = Semnul plus se referă la alte orientări sau identități sexuale minoritare care nu sunt definite de categoriile de mai sus. De asemenea, simbolizează și faptul că în interiorul comunității există o diversitate de experiențe și identități”.

La pagina 55 li se oferă copiilor această explicație:

„Non-binaritatea cuprinde acele identități care se situează în afara celor tipic masculine sau feminine. De exemplu, o persoană non-binară poate simți că nu este nici femeie, nici bărbat sau că este ambele într-o mai mică sau mare măsură (!)”.

La pagina 124, identitatea de gen este definită drept „genul cu care o persoană se identifică”, adică pe care și-l alege.

Egalitatea de gen nu se referă, deci, așa cum s-ar putea crede, la egalitatea dintre femei și bărbați, ci are în vedere o multitudine de „genuri” care pretind recunoaștere la nivel social.

La pagina 55 manualul precizează: „Este important de notat că – într-o accepțiune mai largă a conceptului – egalitatea de gen include și persoanele cu o identitate de gen minoritară, persoanele transgender și persoanele non-binare, dar și alte persoane din rândul comunității LGBTQ”.

În manual recunoaștem cu ușurință clișeele propagandei ideologiei de gen, care sunt în același timp și ale propagandei LGBTQ+: se invocă nondiscriminarea, „celebrarea diversității”, necesitatea incluziunii, egalitatea de șanse, persecuții imaginare, prezentarea minorităților sexuale (de orice fel)  drept victime ale opresiunii și discriminării din partea majorității.

La paginile 195-196[2]sunt propuse activități menite să conducă la recunoașterea violenței de gen. Iată, spre exemplu câteva dintre formele de violență pe care elevii sunt îndemnați să le discute în fața clasei:

„Sânziana e într-o relație cu Claudiu de câteva luni și are încredere în el. În timpul unei certe Claudiu o amenință că dacă se despart îi va face publice fotografiile în momente intime pe rețelele de socializare ale școlii”

„Tudor și Andreea sunt împreună de 3 ani. Cristina nu e pregătită să își înceapă viața sexuală. Într-o seară Andreea consumă mai mult alcool și Tudor întreține relații sexuale cu ea, deși aceasta nu e capabilă să spună nu.”

„Marius o lovește pe iubita lui atunci când aceasta consumă alcool pentru că îi spune că o femeie nu ar trebui să facă niciodată asta”.

De remarcat că toate personajele din exemple, în general elevi, „sunt împreună”, „au un iubit/iubită”, „sunt într-o relație”, consumă alcool, au poze făcute „în momente intime”; în niciun exemplu nu sunt căsătoriți. Exemplele de mai sus (și multe altele) promovează promiscuitatea, libertinajul, lipsa de implicații morale ale actului intim. Această „viziune educativă”, vulgarizantă și hedonistă, poate produce adânci traume emoționale și psihice elevilor de gimnaziu și de liceu cărora li se adresează, sau îi poate direcționa spre un mod de viață nesănătos și periculos.

La pagina 123, sintagma „ideologie de gen” este prezentată ca fiind o invenție a unor „grupuri ultra-religioase și ultra-conservatoare”, ale căror principale temeri sunt că: ”copiii vor fi induși în eroare cu privire la genul lor, homosexualitatea va fi promovată și acceptată de tot mai multe persoane”.

Exemplele de la pag 195-196 confirmă exact faptul că manualul promovează homosexualitatea și modul de viață LGBTQ+  și le prezintă ca fiind normale:

„Laura a înjurat-o pe iubita ei atunci când aceasta a ieșit în oraș cu altă fată.”

„Teo se prezintă ca fiind o persoană non-binară. De atunci primește amenințări cu bătaia de la vecinii de bloc.”

 „Cristiîi interzice iubitului lui să iasă în oraș cu prietenii lui sau să meargă la petreceri fără el.”

Un activist LGBT, Daniel Villarreal, recunoștea deschis în 2011 că „a venit momentul ca lobby-ul homosexual să recunoască faptul că urmărește să îndoctrineze școlarii ca să accepte

homosexualitatea”. „Vrem ca educatorii să învețe generațiile viitoare de copii să accepte sexualitatea non-heterosexuală”[3] . Exact la acest lucru asistăm.

În introducerea „De ce este relevantă abordarea egalității de gen în învățământ”, autoarele recunosc faptul că tânăra generație este ținta:

„Educația, încă de la vârste fragede, joacă un rol esențial în cultivarea respectului pentru diversitate.”

„Totodată,  școala are un rol esențial în combaterea rolurilor de gen patriarhale, a violenței de gen și a discriminării, menținându-se ca principalul mediu în care se poate asigura transmiterea principiilor egalității de gen în rândul viitoarelor generații”.

Textul abundă în eufemismele obișnuite ale propagandei LGBT, menite să evite spunerea lucrurilor pe nume. Ex: în „cultivarearespectului pentru diversitate și nediscriminării”, „diversitatea” se referă la „diversitatea de genuri”, iar „nediscriminarea” se referă la acceptarea faptului că lucruri anormale ar trebui privite ca normale. „Educația, încă de la vârste fragede” se referă în acest caz la îndoctrinarea cât mai timpurie.

Manualul conține și  atacuri la adresa valorilor creștine,  prezentând mersul la biserică sau postul ca pe niște corvezi, denaturând în mod grosolan sensul acestor practici creștine și transformându-le în exemple de violență și abuz:

„Sabina îl amenință pe iubitul ei, Alin, că va fi pedepsit de Dumnezeu dacă nu merge la biserică.”

„Mara îi aruncă iubitului său mâncarea ce conține carne/ ouă/ lactate în timpul Postului Paștelui și încearcă să o oblige să respecte aceleași reguli bisericești pe care le respectă ea.”

Extrem de manipulatoare este și modalitatea în care manualul descrie caracteristicile oamenilor„care se regăsesc în paradigma tradiționalistă sau conservatoare”. Aceștia ar fi „ tributari ai normelor și valorilor tradiționale care definesc cum trebuie să fie și să se comporte femeile și bărbații. Dintr-o astfel de perspectivă, bărbații ar trebui să fie competitivi, combativi sau conflictuali (!), să-și manifeste emoțiile negative prin furie (!), să-și ascundă vulnerabilitățile și să transmită putere fizică”. Toate acestea sunt descrise ca „atitudini tradiționaliste”. (pag131)

În schimb, „cei care se regăsesc în paradigma modernă sau progresistăsunt, de regulă, de părere că trăsăturile etichetate drept masculine sau feminine sunt un construct social (!) și că oamenii au, de fapt, un mix de trăsături feminine și masculine (!). Progresiștii [……] pot fi, de asemenea, susținători ai diversității și incluziunii, fiind adesea membri sau susținători ai comunității LGBTQ+” .( pag130)

Se precizează, deci, fără echivoc la ce se referă „diversitatea” și „incluziunea”.

Manipularea este prezentă în tot cuprinsul manualului, care include și aspecte inofensive, pentru a estompa impactul a tot ceea ce ar putea fi șocant, ori care ar putea constitui semnale de alarmă.

Un concept fundamental în discurs îl reprezintă „stereotipurile de gen”, pe care această ideologie își propune să le elimine. Acestea ar fi „opiniile percepțiile și pre­judecățile în legătură cu atribuțiile și caracteristicile, precum și rolurile pe care le au sau ar trebui să le îndeplinească femeile și băr­bații”.

Deci, copiii nu ar trebui să mai învețe „stereotipuri de gen”, precum, de exemplu, acela că intră în rolul unei femei să nască (pentru că „și bărbații transgen pot să nască”),să-și crească copiii și să-i educe, ori acela că intră în rolul unui bărbat să-și ocrotească familia, să-i confere sentimentul de siguranță, să asigure copiilor lui un mediu sigur de dezvoltare, să le dea sentimentul de echilibru prin rolul său de apărător al familiei.

Cu alte cuvinte, copiii trebuie „sensibilizați” în sensul eliminării convingerilor despre ceea ce credem, în general, că reprezintă rolul femeii și al bărbatului în familie și societate. În logica aceasta, căsătoria, ca regulă, dintre un bărbat și o femeie devine o chestiune de tradiție, bazată pe un comportament stereotip, iar valorile transmise în mod tradițional, în interiorul familiei, ar trebui să fie revizuite și înlocuite, fiind considerate perimate.

Noțiunea de roluri de gen implică ideea că orice „gen” poate „juca” orice „rol” ar alege să joace (o persoană este o femeie doar pentru că își asumă rolul de femeie, sau este mamă doar pentru că „joacă” rolul de mamă). Adică, ești femeie sau bărbat în funcție de ce alegi să fii și ce rol dorești să-ți asumi.

Prin definirea genului ca fiind o alegere și prin negarea distincției naturale dintre bărbat și femeie, ideologia de gen a creat realități juridice cu care se confruntă familia și școala în multe țări care au acceptat aberația existenței unei multitudini de „genuri”.

Din anul 2000 până în 2017, în 17 țări a devenit recunoscut juridic faptul că există și alte « genuri »decât « femeiesc » și « bărbătesc ». Aceste țări au ajuns să emită documente oficiale (certificate de naștere, acte de identitate, permis de conducere etc.) pe care, la rubrica „sexul” există o a treia opțiune. Astfel se recunoaște oficial, juridic, existența unor genuri non-binare pentru cei care se consideră altceva decât femei sau bărbați. În multe țări „genul” poate fi schimbat în documentele oficiale pe baza unei simple declarații personale, fără a se solicita documente medicale sau consiliere psihiatrică prealabilă.

Dacă există o multitudine de „genuri”, există și o multitudine de asocieri între acestea, asocieri care au obținut deja statut de familie în multe țări, cu toate drepturile care decurg din acest statut, în primul rând adopția. Există așadar „mariaje” între doi bărbați sau două femei, există și „mariaje” între un trans-sexual și o persoană care-și recunoaște sexul biologic, cel cu care s-a născut, există cupluri de trans-sexuali în orice combinație (ex: doi bărbați care se consideră femei, sau două femei care se consideră bărbați). Ca urmare, asistăm la devalorizarea și coborârea în derizoriu a instituției căsătoriei prin redefinirea familiei și înlocuirea sa cu niște parodii fără utilitate socială.

Persoanele care se consideră altceva decât femei sau bărbați pretind nu numai recunoașterea de către societate a ceea ce-și închipuie că sunt, ci și drepturi care sfidează orice logică și bun simț.Negarea caracterului natural al genului ca sinonim cu sexul biologic și relativizarea diferențelor dintre bărbați și femei au determinat transformări monstruoase la nivel social.

Astfel, femei care se cred bărbați au obținut înregistrarea lor în acte drept tații copiilor pe care i-au născut. Bărbați care se cred femei au fost înscriși în programe de screening desfășurate în vederea depistării cancerului de col uterin, col pe care nu-l au.

Bărbații gay (categorie cu risc crescut pentru HIV-SIDA) au obținut posibilitatea de a dona sânge după o perioadă de abstinență declarată pe răspundere proprie și imposibil de controlat, punând în pericol sănătatea și viața celor care au nevoie de transfuzii.

Transgenderii au obținut amendarea persoanelor care li se adresează cu apelativul/pronumele personal pe care ei/ele nu-l consideră potrivit; în Olanda au obținut, de asemenea efectuarea de implanturi mamare decontate de la bugetul de stat, având prioritate în fața femeilor operate pentru cancer de sân.

Educația bazată pe ideologia de gen a dus, în țările în care această ideologie a fost implementată, la tragedia apariției unei generații de copii confuzi, dezorientați și rupți de firescul lucrurilor. Tot ideologia de gen a legitimat abuzuri medicale cu consecințe ireversibile asupra a mii de copii.

Transgenderismul a devenit o modă; copiilor li se induce abil nesiguranța cu privire la „genul” propriu. Numai în anul 2018, într-o clinică de profil din Anglia – Gender Identity Development Service – Tavistock Centre -, 2159 de copii au fost supuși unor operații de schimbare de sex și tratamente hormonale.

Portalul Curcubeual guvernului german îi sfătuiește pe copii să-și blocheze pubertatea pentru a-și schimba „genul” folosind hormoni care împiedică dezvoltarea de caractere sexuale secundare. Portalul nu le oferă și informații despre efectele secundare dramatice: probleme psihice severe, cancere,  osteoporoză, infertilitate pe termen lung sau chiar permanent. În unele țări, aceste medicamente sunt utilizate pentru castrarea chimică a infractorilor sexuali.

Acolo unde ideologia de gen a devenit politică de stat, ea a dus la aplicarea de sancțiuni părinților care nu au acceptat să le fie îndoctrinați copiii în școală, sancțiuni mergând de la amendă până la pierderea locului de muncă sau închisoare, toate acestea pe lângă pierderea libertății de exprimare și a celei religioase.

Medicii au fost obligați să nege evidențe științifice deoarece, dacă îndrăznesc să vorbească despre rolul major al îndoctrinării în apariția disforiei de gen (nesiguranței cu privire la sexul propriu), sunt discreditați, marginalizați, sau își pierd serviciul.

Pentru minoritățile sexuale, care sunt veșnic ofensate de tot ce este normal, orice referire la normalitate reprezintă un „discurs al urii” și este sancționată, oricât de absurd ar fi motivul.

De exemplu, în școli se afirmă că elevii care vin din „familii” de homosexuali sunt discriminați atunci când ceilalți copii vorbesc despre părinții lor numindu-i „mamă” și „tată”, pentru că ei nu au o mamă și un tată. Soluția impusă? Interzicerea folosirii cuvintelor „mamă” și „tată”. Nu se pune nici măcar pentru o clipă problema că, de fapt, cei discriminați sunt aceia cărora li se refuză dreptul de a-și numi părinții „mamă” și „tată”.

Este limpede faptul că există un program asumat, care urmărește nu numai acceptarea de către societate a orientărilor LGBTQ+, ci și convertirea, în special a copiilor, la acest mod de viață.

Corectitudinea politică – adică poliția gândirii, a simțirii și a libertății de expresie – vâră pumnul în gură  majorității heterosexuale, iar societatea este obligată să se prefacă în mod ipocrit că toate acestea sunt normale.”