O nouă formațiune politică a apărut în România, după ce două partide maghiare au fuzionat, alianța rezultată promovând cauza autonomiei, informează agenția maghiară MTI.
Înregistrarea Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT), care a fost creată prin fuziunea dintre Partidul Civic Maghiar (PCM) şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) a devenit definitivă, astfel că cele două partide care au format AMT au încetat să mai existe, au anunţat liderii noii formaţiuni politice, miercuri, la Cluj-Napoca.
János Mezei, preşedintele AMT, a prezentat noul partid ca fiind o organizaţie care aduce laolaltă formaţiunile politice de orientare naţională. Politicianul a amintit că la fuziune a condus un proces de apropiere şi negociere are a durat trei ani, iar înregistrarea noului partid a fost, mai întâi, respinsă de către instanţă, astfel că procesul a trebuit reluat de la început.
Potrivit preşedintelui partidului, hotărârea din prima instanţă a fost pronunţată la 24 august şi a devenit definitivă la 1 noiembrie. Acesta a mai adăugat că înregistrarea AMT înseamnă, totodată, şi încetarea existenţei celor două partide care au fuzionat. Sigla AMT îmbină simbolurile celor două partide constitutive: bradul PCM a fost aşezat în mijlocul stelei PPMT.
János Mezei a prezentat preşedinţia noului partid, formată din cinci membri: prim-vicepreşedintele István Csomortányi, şi vicepreşedinţii Vilmos Mosdóczi, Attila Örs Sorbán şi Tibor T. Toró. Potrivit lui János Mezei, sarcina noului partid este aceea de a oferi maghiarilor din Transilvania posibilitatea de a alege, întrucât în opinia sa, în urma competiţiei candidaţilor, comunitatea are întotdeauna de câştigat. Vor să arate: cu oameni capabili, rezultate pot fi obţinute şi în afara UDMR, a spus politicianul.
Vicepreşedintele Tibor T. Toró a adăugat că începe o perioadă în care politica maghiară din Transilvania va avea două poluri, însă nu şi o competiţie liberă între partide, întrucât interesul maghiarilor trebuie reprezentat în raport cu percepţia românească a statului naţional unitar.
Potrivit lui Toró, AMT reuneşte tabăra naţională dedicată cauzei autonomiei, care se află în opoziţie cu UDMR, dar care este, totodată, şi un partener de cooperare al uniunii care are experienţă în politica de la Bucureşti.
Cei care au luat cuvântul au spus că nu consideră ca fiind un semn rău faptul că noul partid a luat naştere tocmai de Ziua Morţilor. Ceva trebuia să moară pentru ca AMT să se poate naşte, a spus János Mezei, notează sursa citată.
- Liderii europeni se reunesc, joi și vineri, la Budapesta. Președintele Iohannis, printre participanți - 6 noiembrie 2024
- Consiliul UE a aprobat o lege pentru „construcții curate și inteligente”. Când intră în vigoare PAȘAPORTUL DIGITAL pentru materialele de construcții - 6 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): Victoria istorică a lui Donald Trump este semnalul revenirii la o lume a normalității - 6 noiembrie 2024