Pe cer există o planetă cu nume de vârf de munte românesc, anume „Negoiu”, corp ceresc aflat la sute de zeci de mii de miliarde de kilometric, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
„După cum știți, noi ținem evidența corpurilor cerești cu nume românești, iar acum a venit timpul să vă anunțăm că pe cer există o planetă cu nume de vârf de munte românesc.
Planeta se rotește în jurul altei stele, una ca Soarele, ce-i drept, dar foarte îndepărtată de noi, pe la 500 de ani lumină.
Este o planetă ca Jupiter, dar foarte apropiată de steaua ei, adică total neprietenoasă cu viața, dar măcar are nume românesc.
Astronomii i-au dat inițial un nume… astronomic, XO-1b, dar în 2019 s-a organizat un concurs pentru denumirea câtorva planete, iar pasionații de astronomie din țara noastră au ales numele de Negoiu.
Steaua mamă a planetei Negoiu se află în constelația Corona Borealis, între stelele Arcturus și Vega, dar nu se vede cu ochiul liber.
Așadar, la sute de zeci de mii de miliarde de kilometri de noi se află o lume inospitalieră care are un nume românesc”, a transmis, pe Facebook, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

- Nicușor Dan, în videoconferință la reuniunea convocată de premierul britanic Keir Starmer și de Emmanuel Macron pe tema sprijinului pentru Ucraina - 11 iulie 2025
- Acces restricționat în București pentru mașinile vechi și diesel. Ce prevede proiectul de 15 milioane de euro privind zona cu emisii reduse (LEZ) - 11 iulie 2025
- Sesizarea lui Nicușor Dan privind neconstituționalitatea Legii Vexler susține că opera lui Mihai Eminescu conține idei și concepții xenofobe, inclusiv antisemite - 11 iulie 2025