Sărbătoarea Sfântului Paisie la Mănăstirea Neamț, la 300 de ani de la naștere

La Mănăstirea Neamț a fost sărbătorit, în prima zi a postului Nașterii Domnului, Sfântul Cuvios Paisei, isihast, stareț al mai multor mănăstiri din Moldova, organizator și înnoitor al vieții monahale.

Sfânta Liturghie în cinstea marelui cuvios a fost oficiată de un sobor de șase ierarhi, care la final au binecuvântat incinta noului muzeu dedicat Sfântului Paisie. La celebrările liturgice au participat și invitații Simpozionului Internațional „Moștenirea spirituală și culturală a Sfântului Paisie de la Neamț. 300 de ani de la naștere”, care au poposit pentru câteva zile la Neamț și Iași, notează Ziarul Lumina.

Hramul Mănăstirii Neamț a început în ajun cu slujba Privegherii, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, și a continuat în dimineața de 15 noiembrie cu Sfânta Liturghie, oficiată pe un podium special amenajat în curtea așezământului monahal.

Din soborul de ierarhi care s‑au rugat împreună cu Mitropolitul Moldovei și Bucovinei au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Filip, Mitropolitul Poltavei și al Mirgorodului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

„Ne bucurăm că suntem împreună ca să cerem în acest moment rugăciunile Sfântului Paisie pentru viața noastră. Pentru faptul că se împlinesc 300 de ani de la nașterea lui s‑a făcut acest frumos simpozion, început la Iași, iar apoi, la Mănăstirea Neamț și la Seminarul Teologic «Veniamin Costachi». Încă din timpul său putem spune că avem o moștenire spirituală și culturală, și a rămas aceasta și după el, iar astăzi putem spune că s‑au descoperit noi și noi lucruri și fapte ale Sfântului Paisie. Împreună cu invitații simpozionului, care au venit din nouă țări, putem afirma că am trăit în duhul marelui isihast”, a spus părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț.

Tot astăzi a fost sfințită și noua secțiune a Muzeului Mănăstirii Neamț dedicată Sfântului Paisie Velicicovschi. În contextul Anului comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț, obștea Mănăstirii Neamț a organizat în incinta mănăstirii un nou muzeu, dedicat exclusiv Sfântului Paisie.

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost