La o conferință internațională, șeful inspectoratului General pentru Imigrări, chestorul Florin Mihăilă, depășit de situație, a ales să se joace Solitaire pe computerul din dotare

Citesc în Libertatea că șeful Inspectoratului General pentru Imigrări, chestorul Florin Mihăilă, se juca Solitaire în timpul unei conferințe internaționale desfășurate în Malta, în luna noiembrie. Conferința respectivă era pe tema migrației și a avut loc cu exact o săptămână înainte de ședința decisiva în care Austria s-a opus aderării țării noastre la spațiul Schengen exact pe acest motiv.

Conform Libertatea, Florin Mihăilă, șeful de la Imigrări, este pila lui Lucian Bode, actualul ministru de interne, cu care a fost coleg de liceu. Care ministru, la fel ca și prim ministrul României, e acuzat de plagiat, adică de furt intelectual.

Pun pariu că o mulțime de cititori habar nu au ce e jocul Solitaire. Solitaire e un joc de cărți care era instalat pe toate computerele cu sistemul de  Windows. Și acum se mai găsește, doar că nu mai are popularitatea de pe vremuri. E un joc extrem de simplu care nu-ți solicită absolut deloc neuronii. Asta înseamnă că are succes fie în rândul persoanelor cu puțini neuroni, fie a persoanelor care au nevoie să se relaxeze după o activitate epuizantă din punct de vedere psihic.

Nu mă pot pronunța care e categoria în care se încadrează șeful de la Imigrări, dar, cunoscând situația din România, pun pariu că acesta nu e deloc stresat, nedepunând nici un fel de activitate epuizantă din punct de vedere psihic. Mai degrabă se plictisește din greu la lucru și abia așteaptă să vină weekend-ul. Probabil că la fel a fost și la conferința din Malta. Cum la o conferință internațională se discută într-o altă limbă decât româna, reprezentantul nostru, care probabil că știe doar românește, a zis că e mai bine să-și umple timpul cu ceva simplu, pe înțelesul său, adică cu jocul Solitaire.

Acum să vorbim un pic și despre pile. În străinătate pilele sunt bune. O firmă care caută să angajeze o persoană nouă pe un anumit post pune mare preț pe recomandările unui angajat de-al său. Dacă respectivul angajat este un om serios, capabil, firma știe că sunt șanse foarte mari  ca si persoana recomandată să fie la fel. Și reciproca e la fel de valabilă. O persoană recomandată de un angajat neserios, incapabil, are șanse mari să fie la fel.

Cam așa e și-n România. Calitatea umană a pilelor angajate în instituțiile publice din România ne oferă o imagine clară a celor ce i-au recomandat. În cazul nostru particular e vorba Mihăilă și de ministrul de Interne, PNL-istul Lucian Bode.

Concluzia e că nu avem de ce să ne mirăm că România nu a fost acceptată în spațiul Schengen. O țară condusă de persoane de genul lui Iohannis, Ciucă sau Bode, ca să dăm doar câteva exemple, nu are cum să fie luată în serios de nimeni.

Dragoș Doran

About Dragoș Doran

Alături de Dreapta creștină și de Rost încă de la începuturi. Scriu de plăcere.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost