Târg de carte „Gaudeamus”. 600 de evenimente editoriale și peste 200 de participanți, în perioada 7-11 decembrie, la Romexpo

A 29-a ediţie a Târgului de carte „Gaudeamus” se desfășoară în perioada 7-11 decembrie, la Romexpo, 200 de participanţi anunţând peste 600 de evenimente editoriale.

Inaugurarea oficială a ediţiei, reluată după doi ani de pauză, va avea loc miercuri, de la ora 12,00, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, aproape 7.900 mp de standuri şi spaţii de evenimente vor ocupa integral cel mai mare pavilion expoziţional din ţară. Toate standurile se vor regăsi şi în format virtual pe website-ul gaudeamus.ro.

Peste 600 de evenimente editoriale, care se vor desfăşura deopotrivă în cele şase spaţii dedicate amenajate în incintă şi la standurile participanţilor, au fost deja programate.

„Programul integral al evenimentelor, reactualizat în permanenţă, este disponibil începând cu data de 5 decembrie pe website-ul gaudeamus.ro. În premieră, în incinta târgului vor fi amenajate, împreună cu partenerii acestei ediţii – Opera Comică pentru Copii şi Asociaţia Versus – două spaţii dedicate activităţilor interactive pentru cei mai tineri vizitatori”, anunță organizatorii.

Târgul de carte „Gaudeamus” va fi deschis zilnic, între orele 10:00 şi 20:00, iar accesul tuturor categoriilor de public va fi gratuit.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost