Victorie categorică a dreptei spaniole la alegerile locale și regionale de ieri, 28 mai 2023

Ieri s-au desfășurat în Spania alegerile locale și regionale. Alegerile locale s-au desfășurat în 8131 de localități spaniole, în timp ce alegerile regionale s-au desfășurat în 12 din cele 17 regiuni autonome.

Dacă înainte de alegerile de ieri stânga controla 10 dintre cele 12 parlamente regionale, după alegerile de ieri și-a păstrat controlul în doar două.

Marii învingători sunt cele două partide de dreapta spaniole, Partidul Popular și VOX.

Față de alegerile din 2019, Partidul Popular a crescut cu 9%, ajungând la 31,5%, VOX și-a dublat scorul, ajungând la 7,2% în timp ce Partidul Socialist a scăzut cu 1,2%, ajungând la 28,2%. Marele învins a fost Partidul Cetățenilor, de centru, care aproape a dispărut.

Partidul Popular a înregistrat o victorie categorică în Madrid, acolo unde are majoritate absolută atât la nivel regional, cât și local. Alte mari orașe câștigate de dreapta sunt Valencia și Sevilla, dar unde Partidul Popular va trebui să guverneze alături de VOX.

Înaintea alegerilor de ieri, Pedro Sánchez, premierul socialist al Spaniei, declarase că alegerile parlamentare generale vor avea loc la termen, adică la sfârșitul anului 2023, dar rezultatele slabe înregistrate de coaliția de stânga, Partidul Socialist și PODEMOS, l-au făcut să se răzgândească. Acesta a dispus dizolvarea parlamentului și concovarea alegerilor generale anticipat, la data de 23 iulie, cu speranța că astfel va limita pierderile coaliției sale.

Dacă tendința votului de ieri se va păstra și la alegerile generale din 23 iulie, dreapta va prelua puterea și la nivel național.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost