Modele de curaj: Adriana Georgescu

de

„La început a fost sfârșitul”…

Adriana Georgescu a fost arestată în anul 1945, la vârsta de 25 de ani.

Era avocată, jurnalistă și șefa de cabinet a generalului Rădescu, ultimul prim-ministru înainte de instaurarea regimului impus de sovietici în România.

„În iulie 1943, un mic incident, aparent fără importanță, mi-a decis totuși întreaga viață. Aveam 23 de ani și până atunci viața mea își urmase cuminte cursul, în chiar direcția pe care voiam să i-o dau, pe care credeam că i-o voi putea da. Voiam să mă fac avocată și tocmai îmi dădusem licența. Voiam să fac sport și participasem deja la mai multe campionate naționale de volei și de ping-pong. Voiam să fiu ziarist și, de un an, eram critic cinematografic la ziarul Universul literar. Mai eram și infirmieră la un spital militar. Prin urmare, în iulie 1943, chiar în ziua examenului de licență, a început totul. Trebuie să fi fost într-o vineri…”

Așa își începe Adriana Georgescu mărturia despre teribilii ani pe care avea să-i trăiască, cei mai grei ani ai ei, cei mai grei ani ai României.

A fost arestată în iulie 1943. A fost torturată, violată, drogată, dar nu a cedat, nu și-a turnat niciun coleg, nu a turnat pe nimeni. A fost anchetată de Alexandru Nicolschi, spionul sovietic care în 1948 avea să devină numărul 2 în Direcția Generală a Securității Poporului. Deoarece la început nu-i cunoștea numele, Adriana Georgescu îi spunea „omul-șobolan”.

* * *

„Omul-șobolan ia o cheie de pe birou și vine spre mine.

– Ai să semnezi foaia asta!

Zgomotul de cheie în cătușe. Mă îndrept puțin, dar brațele îmi atârnă din ce în ce mai grele. Omul-șobolan se duce să se așeze. Altul se scoală și înaintează spre mine. Mă dau înapoi mă sprijin de perete. Mă apucă de încheietura mâinii și mă trage spre mijlocul încăperii.

– Cine ți-a permis să te sprijini? Semnează.

Mă împinge spre birou. Pe hârtie literele dansează, dansează. „Inventarul deținutului”.

– În afară de poșetă și de bicicletă nu am nimic.

Încep toți să râdă. Omul-șobolan îmi aruncă:

– Toate reacționarele sunt cretine. Inventarul a ce ai pe tine.

Mă dau înapoi. Mi s-a făcut pielea de găină. Doi dintre ei s-au sculat și vin spre mine. Omul-șobolan urlă:

– N-ai voie să te sprijini de perete. Dezbracă-te!

Cei doi mă înșfacă. Mă zbat. Ei râd. Odaia se învârte în jurul meu. Capul îmi rămâne prins în rochia pe care mi-au tras-o de pe mine. Furoul alunecă. Nu mă pot abține, închid ochii și lovesc cu pumnul și piciorul în dreapta și în stânga. Cineva mă apucă și mă dă cu capul de pereți. Aud zgomotul, încă o palmă. Mi-au dat drumul. Deschid ochii, mă întorc, regăsesc peretele, mă lipesc de el. Ei râd din nou și îmi aruncă o salopetă. Mă aplec să o iau. Capul mi-e tras înapoi ca de un magnet. Nu reușesc să apuc salopeta. (…) Dacă semnezi aici îți dăm drumul. Nu mai e foaia cu inventarul. „Subsemnata declar că…”

-Nu pot să citesc.

Un revolver e îndreptat spre mine.

– Semnează ori te omorâm!

Făceți-o, haideți, făceți-o!”

* * *

După un simulacru de proces, în septembrie 1945 este condamnată la 4 ani de închisoare „pentru uneltiri contra ordinei sociale”. În 1947 este grațiată de regele Mihai. În 1948 este ajutată să fugă din țară și se stabilește la Paris. În exil fiind, Adriana Georgescu scrie cartea „La început a fost sfârșitul”, care este publicată în limba franceză, în traducerea Monicăi Lovinescu. Era prima mărturie a unui fost deținut politic din România închisă în Cortina de fier.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost