Prințul Șerban Dimitrie Sturdza susține reîntoarcerea românilor acasă: „Trebuie să vină cu credință în Dumnezeu și cu siguranța că nicăieri nu sunt mai puternici decât la ei în țară”

Reîntoarcerea românilor din străinătate, repatrierea capitalului românesc, dar și provocările cu care se confruntă țara noastră în prezent au fost o parte din subiectele abordate de prințul Șerban Dimitrie Sturdza, candidat din partea partidului AUR la alegerile europarlamentare din 2024, într-un interviu acordat pentru „Dacia Televiziunea Românilor”.

Invitat în cadrul emisiunii „Români pentru români”, prințul Șerban Dimitrie Sturdza a mărturisit că știe cât de greu este să trăiești departe de țară, având experiența exilului în perioada anilor ’80.

Mulți dintre românii din străinătate trăiesc cu gândul și cu sufletul în România, iar unii dintre ei speră că într-o zi se vor întoarce în țară”, a precizat Șerban Dimitrie Sturdza.

Pentru românii care au un proiect de reîntoarcere în țară, Șerban Dimitrie Sturdza a transmis un mesaj de încurajare, explicând că emoțiile sunt firești, dar că ele nu trebuie să însemne teamă.

Trebuie să vină cu credință în Dumnezeu și cu siguranța că nicăieri nu vor fi mai puternici decât la ei în țară”, a subliniat Șerban Dimitrie Sturdza.

Potrivit acestuia, există o serie de măsuri care se pot lua astfel încât reîntoarcerea românilor în țară să fie posibilă.

Datoria mea ca român, ca patriot, este să fac, să trudesc, în așa fel încât într-o zi pentru unii români din străinătate să fie posibilă întoarcerea, iar pentru cei care nu va fi posibil să-i ajutăm de aici din România să-și trăiască românitatea în străinătate așa cum se cuvine, cu demnitate și cu păstrarea rădăcinilor.

Prin implicarea mea și a altor colegi trebuie să ajungem să creăm climatul necesar pentru ca românii, dacă se întorc în țară, să profeseze la nivelul din străinătate, la un nivel salarial acceptabil, toate acestea în bune condiții generale de viață în România”, a menționat Șerban Dimitrie Sturdza.

Pasul către politică

Prințul Șerban Dimitrie Sturdza a explicat că în ultimii 20 de ani s-a implicat în promovarea imaginii României în străinătate, în ultima perioadă făcând și pasul către politică, mărturisind că a fost alături de partidul AUR încă de la fondarea acestuia.

Am ales să fac acest pas pentru că simt că prin adăugarea numelui meu pe lista candidaților la europarlamentare din 2024, în cazul în care m-aș număra printre cei aleși, de acolo aș putea ajuta cel mai mult românii și acest partid pe care îl iubesc”, a subliniat prințul Șerban Dimitrie Sturdza.

Potrivit acestuia, AUR este partidul tuturor românilor pentru care țara, neamul și biserica sunt esențiale.

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost