Aproximativ 3.000 de camioane, majoritatea ucrainene, erau blocate pe partea poloneză a frontierei începând de duminică dimineaţa, din cauza protestului demarat de șoferii polonezi, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Zeci de companii de transport rutier din Polonia blochează, începând din 6 noiembrie, mai multe puncte de frontieră dintre Polonia și Ucraina, solicitând reintroducerea permiselor de intrarea pentru transportatorii ucraineni care au fost eliminate odată cu facilităţile economice acordate Ucrainei de către UE, după cum a relatat RostOnline.
Aceste permise erau eliberate pentru transporturile ce necesitau intrarea în Polonia sau tranzitarea acestei ţări, dar nu acordau dreptul de a efectua transporturi în interiorul ţării. Or, odată cu eliminarea lor, transportatorii ucraineni pot efectua liber astfel de operaţiuni în Polonia, afectând în consecinţă afacerile transportatorilor locali.
Între timp şi transportatorii rutieri slovaci au început un protest similar din aceleaşi motive, blocând joi temporar un punct de trecere a frontierei cu Ucraina.
- Moșii de iarnă, pomenirea celor adormiți - 13 februarie 2026
- „Marșul pentru viață”, sâmbătă, 28 martie, în București și în mii de localități din România și din Republica Moldova - 13 februarie 2026
- Nicușor Dan, după reuniunea informală a Consiliului European: Trecerea României la euro este benefică - 13 februarie 2026
