Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden este ironizat de republicani după ce a făcut o gafă în weekend şi l-a numit pe rivalul său republican Donald Trump „preşedinte în exerciţiu” într-un discurs în South Carolina, notează News.ro.
„Aţi auzit ce-a declarat recent (Donald Trump) că vrea? Că vrea ca economia să se prăbuşească anul acesta? Un preşedinte în exerciţiu!”, a declarat Joe Biden.
În transcrierea discursului, Casa Albă a corectat gafa preşedintelui american, scriind „fost” în loc de „în exerciţiu”.
Mulţi susţinători ai miliardarului republican l-au catalogat pe Joe Biden drept „senil” şi un „clovn”.
Joe Biden, în afară de multe căderi în faţa camerelor de luat imagini, este un obişnuit al unor astfel de gafe.
Între aceste gafe se află faimoasa şi stânjenitoarea „repetă rândul” (”repeat the line”), într-un discurs în care preşedintele se concentra asupra prompterului.
Recent, într-o vizită în Vietnam, preşedintele amerrican care a fost invitat să vorbească despre încălzirea globală a evocat un film cu John Wayne şi ”soldaţi mincinoşi cu cap de câine”.
În campania sa din 2020, Joe Biden s-a declarat ”candidat la Senat” în loc de preşedinţie.
Într-o vizită în Arabia Saudită, a confundat ”egoismul” cu ”altruismul” în timp ce vorbea despre americani. ”Noi onorăm întotdeauna curajul şi agoismul”, declara el.
În 2008 i-a cerut senatorului Chuck Graham, în scaunul cu rotile, să se ridice.

- „O Chilie Athonită”: Statul român are două miliarde de euro pentru rachete Mistral din Franța, dar nu are bani pentru bursele elevilor - 3 iulie 2025
- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Nivelul redevențelor pe care le încasează România de la firmele străine care exploatează resursele naturale este O RUȘINE NAȚIONALĂ - 3 iulie 2025
- Subvențiile la hectar ar putea fi plafonate în viitoarea Politică Agricolă Comună - 3 iulie 2025