Acad. Ioan Aurel Pop: Regimurile totalitare au ars și au interzis cărți, fiindcă acestea deschideau mințile și demascau manipulările. Dacă se diminuează educația, oamenii devin instrumente în mâinile noilor dictatori

Cartea există de când este lumea și nu nu va putea să dispară niciodată, însă dacă se diminuează educația, cărțile devin inutile, iar oamenii sunt mai ușor de manipulat, devenid instrumente în mâinile noilor dictatori, a avertizat președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, într-un interviu pentru Jurnalul.

„Cartea, în sens de depozitar de înțelepciune ascuns prin anumite semne convenționale, există de când este lumea și nu va putea să dispară niciodată. Asta cât va fi lumea lume, căci, dacă oamenii vor fi înlocuiți cu roboți, atunci va fi altminteri. Cartea tipărită a apărut în Europa cam pe la 1450 și azi dă semne de oboseală. Ea va exista mereu, în forma consacrată, măcar în biblioteci, arhive și muzee, dar ea încă nu și-a trăit traiul.

Înainte de cartea tipărită a fost cartea manuscrisă sau codicele, iar înainte de codice a fost volumen-ul, adică sulul de papirus, de pergament. Înainte de asta, au fost tăblițele de lut, bucățile de piatră ori de marmură etc. Acum avem cărți electronice și cine știe ce va fi în viitor. Cartea și ideea de carte nu mor. Azi, se pare că tinerii se împărtășesc din alte „cărți”, din filme, clipuri, shorturi etc. Este însă un orizont destul de inconsistent și nu va dura. Lectura temeinică și durabilă presupune nu numai vizualul, nu numai auditivul, ci și scrisul, selectarea ideilor, recapitularea lor, fixarea etc. Altminteri, tot ceea ce citim zboară, se duce și rămânem goi pe dinăuntru. Cărțile trebuie să fie în noi, nu în biblioteci ori în memoria computerelor”, a explicat acad. Ioan Aurel Pop.

Potrivit președintelui Academiei Române, fără educație și fără lecturi serioase, oamenii sunt mai ușor de manipulat.

„Criza se vede de departe: azi se scrie mai mult decât se citește și, din păcate, chiar unii autori prolifici de azi scriu mai mult decât citesc. Până nu de mult, se spunea că fără specificul locului în care te-ai născut și/sau ai trăit, nu poți deveni universal, nu poți comunica ceva inteligibil și receptabil. Cu alte cuvinte, Eminescu, spre a putea percepe „un cer de stele dedesubt, deasupra cer de stele” (adică universul), a trebuit să se culce „ades lângă izvor”, lângă izvorul copilăriei sale irepetabile din nordul Moldovei.

Noi vrem acum să fim de-a dreptul cosmici și identici, să avem aceleași haine și aparate, să mâncăm la fel, să iubim la fel și să murim la fel. Or, secretul dăinuirii omenirii a fost diversitatea într-un fel de unitate neimpusă, cum ar fi spus Hegel. Vom ajunge să scriem și toate cărțile la fel, ceea ce ar fi catastrofal. Cartea trebuie să poarte marca originalității și să se altoiască pe o cultură generală solidă. Regimurile totalitare au ars și au interzis cărți, fiindcă acestea deschideau mințile și demascau manipulările. Gustul cărții și pofta lecturii vin din școala bine făcută. Dacă se diminuează educația, cărțile devin inutile, iar manipularea ajunge să înflorească. Fără lecturi serioase, oamenii devin instrumente sau unelte în mâinile noilor dictatori”, a explicat acad. Ioan Aurel Pop.

Amintirea scrisului de mână  

Pe de altă parte, Ioan Aurel Pop a amintit despre importanța scrisului de mână, avertizând însă că este pe cale să devină o amintire.

„Când scriu de mână, îmi plac ductul stiloului și mirosul cernelii. Fac parte din generațiile care încă au făcut caligrafie în școală și care au învățat că „trei degete scriu, dar lucrează întregul corp”. Mai compun și scrisori, fiindcă trăiesc încă oameni pe lume (tot mai puțini) care nu au poștă electronică. Ei îmi scriu de mână, cu mâna lor și atunci, de rușine, le răspund la fel. (…) Scrisul de mână, spre marele regret al unora educați ca mine – „de modă veche”, așa cum se mai spune ușor ironic – este tot mai rar, mai neîngrijit și mai plin de erori. Este pe cale de a deveni, într-un viitor nu prea îndepărtat, o relicvă, o amintire”, a explicat acad. Ioan Aurel Pop.

Nevoia de demnitate

Întrebat fiind ce îi lipsește României de astăzi ca să fie mai bună, președintele Academiei Române a răspuns

„Multe îi lipsesc, din păcate, României, ca să fie mai bună. Nu le știu pe toate, căci, dacă le-aș ști, poate m-aș încumeta să mă avânt în remedierea acestor lipsuri. Grav este că mulți români nu mai au cultul muncii și merg pe minima rezistență ori, mai grav, cred în necinste, în învârteală, în hoție și corupție. De mult nu am mai văzut un român să recunoască, franc, care-i este locul după merit, să-și accepte nereușita la un examen (concurs) generată de calitățile lui mai modeste. Românii sunt toți deștepți și șmecheri, iar ceilalți sunt proști! Cam așa se gândește. (…) România are nevoie de demnitate”.

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost