Vasile Bănescu consideră că amenda dată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru expoziția „Nmyphs and Zombies. Speranța lui Ondine și disperarea lui Baraka” este o măsură disproporționată, avertismentul fiind mai mult decât suficient.
„Amenda este un prea mult”, a comentat Vasile Bănescu sancțiunea aplicată de CNCD pentru blasfemia cu Iisus în boxeri organizată vara trecută în Capitală, sub patronajul Ministerului Culturii. Declarația a fost făcută la TVR Cultural, în cadrul unei emisiuni în care Vasile Bănescu participă în calitate de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, după cum a fost prezentat în timpul emisiunii.
Reamintim că CNCD a decis să amendeze cu câte 5.000 de lei Muzeul Municipilui București, care a găzduit expoziția Nmyphs and Zombies. Speranța lui Ondine și disperarea lui Baraka”, Fundația Centrului Cultural Art Society și curatorul expoziției. Artistului Paul Baraka, autorul lucrărilor, i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului, după cum a relatat RostOnline.
Soluția CNCD nu a fost una potrivită în viziunea președintelui CNCD, Csaba Asztalos. „Nu sunt convins deloc de soluție, dar e o speță la limită”, a spus, la momentul respective, Csaba Asztalos.
Acum, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române spune că este de acord cu președintele CNCD.
„Sunt total de acord cu ce a spus domnul Asztalos Csaba când a spus că nu ar fi trebuit să existe o amendă. Amendă pentru depășirea unor limite ale libertății de expresie este cred o măsură disproporționată. Avertismentul era mai mult decât suficient. Nu putem vorbi de o transformare a unei instituții în instituție-cenzor. (…) Ceea ce s-a întâmplat, cum a descris și doamna Ciocan, este un prea mult.”, a declarat, la TVR Cultural, Vasile Bănescu, potrivit ActiveNews.
În plus, Vasile Bănescu a explicat că unii oameni credincioși nu au și o educație estetică care să le permită să privească un tablou, precum cel creat de Paul Baraka, „fără să între într-un preinfarct”.
„Nu pot să nu fiu aici reprezentantul unor oameni credincioși, unor oameni care nu au nicio vină că nu au o educație estetică, că nu au o educație artistică, firește că e un minus lucrul acesta. Educație (estetică) care să le permită să privească un tablou (precum cel creat de Paul Baraka) fără să intre în șoc sau într-un preinfarct”, a spus, la TVR Cultural, Vasile Bănescu.
Totuși, în toamna anului trecut, Vasile Bănescu a criticat în termeni duri expoziția expoziția „Nmyphs and Zombies. Speranța lui Ondine și disperarea lui Baraka”. Iată ce posta Vasile Bănescu, în 4 septembrie 2023:
„Urâtul ideologic travestit artistic – un sacrilegiu inclusiv pentru Artă
Cât de departe se poate merge cu siluirea artei, compromiterea „artistului”, obscenitatea vizuală și batjocorirea purității dumnezeiești întrupate în Hristos sau Sfânta Fecioară Maria?
Dar și cu batjocorirea oricărui alt simbol sacru al oricărei religii din lume.
Până la „blasfemie”, până la „sacrilegiu”.
Aceste cuvinte nu pot fi scoase din vocabularul respectului omului normal pentru sacru și alteritate, nu pot fi evacuate din lexiconul bunului-simț.
Nu fără prețul compromiterii intelectuale supreme și al desfigurării morale extreme.
Cei multiplu depravați prin prizarea ideologiei anticreștine, așa-ziși „artiști” învinși de drogul ideologic și amnezia morală provocată de acesta, artizani ai urâtului provocator ajunși cu „operele” lor, din regretabilă eroare, în spațiul unei expoziții care și-a creat în timp și pe bună dreptate un excelent renume în România (Art Safari), acești ridicoli demiurgi de carton sau alte materiale perisabile care îi caută inutil ceartă lui Dumnezeu, în timp ce își imaginează că violul asupra artei și asaltul grotescului asupra firescului echivalează cu un „act spiritual”, acești „zombi” care se cred „nimfe” ignoră de fapt că adevărații artiști îndrăgostiți până la sacrificiu de Frumosul derivat din Dumnezeiesc, nu pot fi niciodată jalnicii mesageri ai unei agresive „estetici a urâtului”.
Chiar dacă aceasta, în virtutea ideologiei care o promovează, și-a pus punctual și temporar murdara amprentă pe multe edificii culturale din metropolele europene.
Dar nu aceasta este calea rațională a integrării noastre în Europa.
Biserica nu este și nu are dreptul să fie un (absurd) cenzor al artei care e în mod natural liberă ca pasărea cerului.
Biserica, nu doar ca instituție, poate fi însă o lucidă școală a discernământului care nu e incompatibil cu nimic și care tresare reflex în fața urâtului absolut ce culminează în blasfemie.
„Școala creștinismului” a germinat și rodit inclusiv capodoperele artistice ale Europei civilizate, ale cărei reale valori sunt adesea eronat înțelese.
În siajul lor, ne-ar face bine să rămânem fideli frumuseții, binelui și mai ales Adevărului.”
- „Avram Iancu. Secvențe biografice” de Ionuț Țene, cu o prefață de acad. Ioan Aurel Pop. Omagiu la 200 de ani de la nașterea eroului național - 3 octombrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): România trebuie să solicite CE suspendarea de urgență a importurilor de ouă din Ucraina, așa cum a făcut și Bulgaria - 3 octombrie 2024
- Ministrul Agriculturii, reacție seacă și întârziată la importurile de ouă din Ucraina: Este nevoie de o intervenţie a Comisiei Europene - 3 octombrie 2024