Comasarea alegerilor sfidează toate normele democratice și trădează intenția PSD-PNL de a instaura dictatura, a avertizat, vineri, la Brașov, Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și candidat la alegerile europarlamentare.
„Avem de-a face cu un abuz al puterii, un abuz care este nu doar neconstituțional, ci și un pas extrem de grav către instaurarea dictaturii în România. Văd că PSD și PNL nu mai au niciun fel de limită în a-și impune voința cu tot dinadinsul.
Au dat o ordonanță de urgență privind comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, bătându-și joc atât de Constituția României, cât și de români, sfidând toate normele democratice.
Noi am făcut o sesizare la Curtea Constituțională, pentru că Avocatul Poporului, care era chemat să o facă și care admite că sunt motive de neconstituționalitate, a primit ordin să nu o facă. Așteptăm ca sesizarea noastră să fie luată în seamă de Curtea Constituțională. Să vedem dacă și ea o să primească ordin să treacă peste sesizarea noastră, fără să-și exprime punctul de vedere.
Prin această ordonanță, care în două săptămâni o să devină lege, se încalcă drepturi fundamentale de a alege, se încalcă toate regulile privind organizarea unor alegeri libere și neviciate, se încalcă însăși suveranitatea poporului, care trebuie exprimată în alegeri.
Protestăm vehement împotriva acestui act al puterii care trădează că intenția PSD-PNL nu este de a asigura stabilitate, așa cum ni se tot spune, ci de a instaura dictatura”, a declarat, vineri, la Brașov, Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și candidat la alegerile europarlamentare.
- Academia Română salută DECIZIILE RECENTE luate de statul român, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare - 12 decembrie 2024
- 12 decembrie. Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni - 12 decembrie 2024
- STARE DE URGENȚĂ în sectorul energetic, din 16 decembrie, în Republica Moldova - 12 decembrie 2024
Apoi , daca privim ” functionalitatea statului ” privind , Avocat al Puporului , Curte Constitionala , Justitie , decizii europene ( CJUE ) , etc , etc , constantam acum spus de un ” PARTID ” ca ele sunt formale , doar in favoarea celui care conduce ” POLITIC ” in ROMANIA , IN E.C , mai departe in MAREA DEMOCRATIE AMERICANA , de la ” caz la caz ” in functie ” de conflict si de interes ” ( de moment sau pe termen lung ) al ADEVARATILOR DECIDENTI .Acum daca un ” PARTID ” sesizeaza aceste ” ASPECTE JURIDICE ILEGALE ” repet care ” ESTE PARTID AUTORIZAT LEGAL , CU UN PROCENT DESTUL DE MARE PRIVIND RECUNOASTERE ALEGATORI VOTANTI ” DAR SA FACEM UN SCENARIU , care este real in toata tara , CE INSEMANA PENTRU UN CETATEAN ( OPINCAR ) neica NIMENI , ACEASTA ” JUSTITIE ” SI CE SANSE ARE EL IN EA , CHIAR DACA ” ISI ARE DREPTURI LEGALE CONSTITIONALE ” NICIUNA , nici la ” AVOCATUL PUPORULUI ” nici la ” JUSTITIE ” , NICI LA ” CURTE CONSTITUTIONALA ” nici la ( CJUE , aici cu mentiunea decat daca dosarul ” un impact politic si financiar ” MAJOR. , de asa zis ” INTERES POLITRUK LA NIVEL DE E.C ” Dar poate acest ” PARTID ” invata pe ” pielea lui ” ce inseamna ” POLITRUKUL DE SERVICIU ” iar daca vor ajunge PARTID DE GUVERNARE , nu vor face si ei ca cei dinaintea lor timp de 30 si ceva de ani ,POATE , RAMNE DE VAZUT.