Dr. Adrian Streinu Cercel a anunțat, joi, 6 iunie 2024, la mai bine de un an de când OMS a anunțat că pandemia de covid s-a terminat, că omenirea a depășit acest moment și că se pregătește de o viață normală.
Directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, a făcut această declarație, la Târgu Mureș, după participarea la o conferință pe tema Conferinţei naţionale Managementul Pacientului Critic în Patologia Infecţioasă.
„A fost o prezentare făcută pentru medici care sunt în specialitate şi am vrut să atrag atenţia asupra importanţei microorganismelor pe care le avem şi pe noi, şi în noi şi faptul că aceste microorganisme sunt responsabile de modul în care ne ducem noi viaţa pe Pământ. (…) Pentru cei care au rămas cu virusul (SARS-CoV 2, n.r.) pentru ceva mai multă vreme au fost o serie de consecinţe de tip microtromboze de care am auzit cu toţii, adică mici coaguli intravasculari.
Pentru cei care s-au însănătoşit, nimic, cu excepţia faptului că în timpul bolii au avut tot felul de probleme care mai de care, fie respiratorii, fie digestive, fie şi la nivelul inimii etc. Dar în momentul de faţă, slavă Domnului, suntem în afara acestui act pandemic şi ne pregătim de o viaţă normală”, a declarat, pentru Agerpres, medicul Adrian Streinu-Cercel.
Potrivit sursei citate, dr. Adrian Streinu-Cercel a susținut că efectele covid au legătură cu igiena personală şi cu alimentaţia. În timpul conferinţei, Streinu-Cercel a mai atras atenţia participanţilor asupra unui aspect extrem de neglijat de părinţi: igiena dinţilor copiilor.
- Săptămână de foc la Strasbourg. Europarlamentarii se reunesc în ședință plenară (16- 19 septembrie). Ce teme sunt anunțate - 12 septembrie 2024
- Claudiu Târziu (AUR), în Dolj: Cheltuim cu nemiluita pe sisteme Patriot pe care le donăm și pe vaccinuri, dar nu avem bani să refacem sistemul de irigații și să salvăm AGRICULTURA României - 12 septembrie 2024
- Ucraina cere acordul SUA pentru a ataca Rusia și solicită țărilor NATO de pe flancul estic să doboare rachete și drone rusești. Răspunsul SUA și amenințarea Rusiei - 12 septembrie 2024
E bou sau crede că vorbeşte pentru handicapați? De fapt, îi disprețuieşte pe ceilalți. Arogant, datorită pozițiilor care i s-au acordat, se crede zeu. Căderea lui va fi direct în iad.