Președintele Klaus Iohannis a avut joi, 6 iunie 2024, o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București, cu doar câteva zile înainte de alegerile europarlamentare și locale de duminică.
Întâlnirea a prilejuit „o analiză a momentului în care se află Uniunea Europeană și a proiecțiilor de viitor”, a anunțat Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, cu această ocazie au fost discutate teme de actualitate de pe agenda europeană, în perspectiva alegerilor care se desfășoară la nivel european în perioada 6-9 iunie și a reuniunilor viitoare ale Consiliului European din luna iunie.
„Președintele României a adresat mulțumiri Președinției belgiene a Consiliului UE pentru eforturile depuse în avansarea agendei europene la finalul ciclului instituțional european, într-un context dificil, marcat de importante provocări. În context, a amintit de Președinția României a Consiliului UE, din 2019, care a avut loc tot la sfârșitul unui ciclu instituțional european, o Președinție de succes, în care România a reușit să finalizeze un important număr de dosare legislative.
Președintele Klaus Iohannis a menționat că promovarea unei agende europene solide, bazate pe unitate, coeziune, și solidaritate la nivelul UE este extrem de importantă, întrucât numai prin unitate de acțiune și solidaritate Uniunea a reușit să devină mai puternică de fiecare dată, în urma depășirii diferitelor provocări cu care s-a confruntat”, se precizează în comunicatul de presă.
Iohannis s-a referit la procesul electoral european care se desfășoară în perioada 6-9 iunie, subliniind faptul că acesta are o importanță deosebită pentru viitorul Uniunii.
„Președintele României și-a exprimat speranța ca participarea la vot să fie una cât mai ridicată având în vedere mizele cu care se confruntă în acest moment proiectul european și importanța ca vocea cetățenilor români să fie auzită și înțeleasă. Cetățenii vor avea astfel un rol important în ceea ce privește modul în care Uniunea Europeană va fi conturată pentru a răspunde mai bine așteptărilor lor”, potrivit Administrației Prezidențiale.
Iohannis s-a exprimat pentru obținerea unui consens la nivel european asupra priorităților viitoare ale Uniunii Europene, respectiv adoptarea Agendei Strategice a UE post-2024, până la sfârșitul lunii iunie.
În ceea ce privește situația din Ucraina, președintele României s-a pronunțat pentru continuarea sprijinului UE pe multiple planuri. A menționat, de asemenea, importanța continuării sprijinului pentru Ucraina, inclusiv în perspectiva procesului de reconstrucție ulterioară.
Președintele Klaus Iohannis a transmis viitoarei Președinții ungare a Consiliului UE, care va începe la 1 iulie 2024, succes în îndeplinirea obiectivelor legate de continuarea agendei europene, în interesul comun al tuturor statelor membre UE.
- 14 octombrie. Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași - 13 octombrie 2024
- Peste 160.000 de pelerini au ajuns la Sf. Parascheva de la Iași și peste 50.000 așteaptă la rând, duminică, 13 octombrie - 13 octombrie 2024
- Toate buletinele emise în ultimii ani expiră pe 3 august 2031. Noua carte electronică de identitate va prelua și rolul cardului național de sănătate - 12 octombrie 2024