PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a vorbit, duminică, în cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți la slujbă, despre decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind canonizarea a 16 sfinți români.
„Va veni și momentul și vremea când Sfântul Sinod se va apleca și asupra unor personalități culturale, a unor oameni de cultură, mari scriitori de geniu și mărturisitori în temnițele comuniste, unii care chiar au murit, iar alții au mărturisit, cum este părintele Nicolae de la Rohia, Nicolae Steinhardt, și vor fi pe altă listă și ei trecuți, câțiva, în rândul Sfinților, ca să avem din toate categoriile.
De data aceasta, au fost trecuți numai clerici: duhovnici, preoți de mir și profesori. Trebuie să fie trecuți în rândul Sfinților și intelectuali creștini, mari mărturisitori și câteva femei, pentru că au fost și femei puternice mărturisitoare și mult pătimitoare în temnițele comuniste și sigur în această listă vor fi și câteva femei mari creștine ale neamului nostru și mame ale neamului nostru românesc”, a spus PS Iustin, notează Basilica.ro.
Potrivit sursei citate, sfinții sunt mult mai mulți decât cei care apar în calendare. Canonizarea reprezintă doar un act de recunoaștere oficială a sfințeniei unor persoane, în urma unor cercetări amănunțite, pe baza dovezilor și mărturiilor existente, a evlaviei populare și a multor altor aspecte. În urma canonizării, sfinții se bucură de cinstire, fiind oferiți de Biserică drept modele și mijlocitori către Dumnezeu.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în zilele de 11-12 iulie, la București, a aprobat canonizarea pentru 16 sfinți români, după cum a relatat RostOnline.
- Premierul Ilie Bolojan, despre întâlnirea cu Fănel Bogos, omul de afaceri arestat preventiv pentru cumpărare de influență: Am avut un ușor trac - 7 noiembrie 2025
- A început pelerinajul la Sf. Nectarie la Mănăstirea Radu Vodă din București. Unde se poate vedea timpul de așteptare - 6 noiembrie 2025
- Acțiunea Conservatoare intră în prima sa confruntare electorală (comunicat de presă) - 6 noiembrie 2025
