Sute de mii de oameni au asistat, vineri, 26 iulie 2024, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, eveniment organizat, în premieră, în afara unui stadion și având ca scop real promovarea unei agende progresiste agresive.
Prezentat de presa sistemului ca fiind „un spectacol fascinant în orașul luminii”, ceremonia de la Paris a fost de fapt un amestec de satanism, propaganda LGBT, transsexualism și atac la valorile creștine.
Blasfemie
„Cina cea de taină” a fost batjocorită într-un scenariu pus în scena JO de persoane trans și travestiți.
Propagandă LGBT a fost nelipsită pe întreaga perioadă de desfășurare a ceremoniei de vineri seara.
Satanism
Rapperul american Snoop Dogg a fost unul dintre cei ce a purtat flacăra olimpică în Paris. Medalionul purtat la gât îl reprezintă pe Baphomet, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Templului Satanic. În autobiografia sa, The Doggfather, Snoop Dogg a susținut că Diavolul a fost de acord să-l facă bogat și faimos în schimbul sufletului său, o temă pe care a explorat-o în piesa „Murder Was The Case”.
În loc de concluzie
Pare că experimentul Pitești, care a avut loc în România anilor ’50, este extins acum la nivel global, având ca scop batjocorirea valorilor creștine, ștergerea tradiției și distrugerea omului.
- UPDATE/ CCR A DECIS ÎN UNANIMITATE ANULAREA ÎNTREGULUI PROCES ELECTORAL PENTRU ALEGEREA PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI - 6 decembrie 2024
- 6 decembrie 1949. Începutul reeducării la închisoarea Pitești - 6 decembrie 2024
- Prezidențiale 2024/ Românii își aleg viitorul președinte. A început votarea în străinătate - 6 decembrie 2024
Dar publicul care a asistat la asemenea scenariu grotesc dacă nu monstruos, de ce nu a părăsit incinta ?
Pentru că e de acord cu ce vede, pentru că face parte integrantă din ce vede , iar ceilalți care sunt insultati de ceea ce vad ….ei bine, aceștia sunt Minoritari, și știm bine, am fost indoctrinati de zeci de ani că Minoritatea se supune Majorității într-o democrație adevărată !
Poftim, aceasta este democrația adevărată , cel puțin aceasta este adevărata ei față ! Acestea au fost intruchiparea simbolică a principiilor enunțate atît de aprig de ordinele Francmasonice din lumea întreagă ( infiltrate de multă vreme de sectele sataniste ale Iluminatilor mondialisti ) , cele ale Libertății, Egalității și Fraternitatii !
Ușa a fost de multă vreme deschisă larg rastalmacirii și inversarii , deturnării sensului inițial al principiilor de valoare care dau aspect uman societății noastre.
Au inceput Jocurile Olimpice LGBTQ.
Mai clar de atat, nu se poate. Si totusi lumea nu vede, nu crede ca e adevarat, nu se poate….
Mi-e teama de un apogeu, de un amplu sacrificiu satanic, care sa faca acest eveniment de neuitat.
Sabotajul cailor ferate franceze a fost revendicat de extrema stanga franceza, putin a fost pana la un carnagiu de top