Electrificarea forțată a industriei de mașini nu va salva omenirea, dimpotrivă, o va condamna la ruină, a avertizat, în plenul Parlamentului European, Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și liderul delegației partidului în PE.
„Obsesia eco-birocraților de a salva planeta, interzicând comercializarea automobilelor alimentate cu combustibili fosili, este o utopie, o fantezie primejdioasă, ale cărei teribile consecințe devin din ce în ce mai vizibile.
Din cauza unor obiective iraționale și imposibil de atins, industria auto se află în pragul falimentului. Plafonul impus de Comisie privind scăderea limitei medii a emisiilor este unul absurd, iar depășirea acestuia va însemna prăbușirea financiară a producătorilor. Ambiția unora de a renunța la mașinile cu motoare cu ardere internă în favoarea vehiculelor electrice se dovedește, pe zi ce trece, una fără discernământ și din ce în ce mai regretabilă.
Electrificarea forțată a industriei de mașini nu va salva omenirea, dimpotrivă, o va condamna la ruină”, a spus liderul delegației AUR în PE, europarlamentarul Claudiu Târziu.
Declarația a fost făcută, marți, în cadrul dezbaterii Criza cu care se confruntă industria auto din UE, închiderile potențiale de uzine și necesitatea de a mări competitivitatea și de a păstra locurile de muncă în Europa
Votarea acestei dezbateri va avea loc în cadrul unei viitoare sesiuni PE.

- „Zilele Rezistenței”, în perioada 18-20 iulie, la Sâmbăta de Sus - 12 iulie 2025
- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare), reacție la anunțul lui Ilie Bolojan privind recalcularea impozitului pe proprietate: Un jalon al colonizării economice și o piatră de moară atârnată de gâtul românilor - 12 iulie 2025
- Premierul Ilie Bolojan a prezentat cel de-al doilea pachet fiscal. Reforma companiilor de stat, reducerea risipei din Sănătate, creșterea vârstei de pensionare a magistraților, printre măsurile anunțate - 12 iulie 2025
Pe de-a-ntregul adevarate cele declarate , insa ma surprinde faptul ca este omis scopul pentru care au loc toate manevrele legate de asa zisa salvare a planetei : tocmai ruina si distrugerea , si nu doar a industriei de automobile .
Pentru a se putea re-construi o alta lume, cea Noua, care sa arate ca un cosmar si ale carei semne se vad de pe acum pentru cei ce au ochi sa vada si minte sa priceapa ceea ce vad sau ce aud .
Consider insa ca omisiunea a fost deliberata, pentru a nu-i infricosa pe cei multi si mai slabi de inger .