Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR MARFĂ” SA estimează pierderi de 4 milioane de lei în acest an și se pregătește să intre în insolvență, anunță News.ro.
CFR Marfă estimează pierderi de 4 milioane lei pentru acest an, la venituri totale de 820,16 milioane lei, arată un proiect de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al companiei, publicat în dezbatere de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Documentul, consultat de News.ro, arată că societatea se pregăteşte să intre în insolvenţă în acest an, după ce, timp de cinci ani, s-a aflat în procedură de concordat preventiv până la data de 12 martie 2025. Plăţile restante sunt estimate la 3,11 miliarde lei la finalul acestui an.
„Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă “CFR MARFĂ” SA s-a aflat în procedură de concordat preventiv până la data de 12.03.2025, conform Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, fiind efectuate demersuri în vederea deschiderii procedurii insolvenţei, în condiţiile legii, pe parcursul anului 2025, urmând să fie desemnat un administrator judiciar, motiv pentru care societatea nu a mai prezentat documente conform art. XXXV din OUG nr. 156/2024”, arată proiectul.
Reamintim că la începutul anului trecut, Guvernul a lansat procedurile legislative pentru a înființa compania Carpatica Feroviar, aptă „pentru deservirea nevoilor de apărare ale țării”, inclusiv pe fondul problemelor cu care se confruntă operatorul feroviar de stat CFR Marfă.
Guvernul înființează o nouă companie feroviară, numită Carpatica Feroviar și prezentată ca fiind destinată apărării naționale, însă presa semnala că, de fapt, este foarte posibil ca această companie să preia CFR Marfă, astfel încât statul român să scape de presiunea venită de la Bruxelles pentru recuperarea unor ajutoare de stat primite, în trecut, de CFR Marfă.
Pe același subiect:

- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): România a ajuns la marginea prăpastiei financiare. Este momentul adevărului și al răspunderii - 5 iulie 2025
- Pachetul de măsuri fiscal-bugetare, adoptat de Guvernul Bolojan, va fi asumat luni în Parlament - 5 iulie 2025
- Achim Irimescu, reprezentanța permanentă a României la UE: Comisia Europeană propune reducerea cu până la 20% a bugetului pentru Politica Agricolă Comună, pentru a face loc planului de înarmare pentru apărare - 4 iulie 2025