Luni, 9 iunie, în a doua zi de Rusalii, la Palatul Cotroceni, continuă discuțiile privind măsurile economice care trebuie luate în vederea reducerii deficitului, la finalul zilei fiind așteptată o schiță a viitorului program de guvernare, nu și desemnarea noului premier.
Nicuşor Dan a declarat că are discuţii, luni, la Palatul Cotroceni, cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie – PSD, PNL, USR, UDMR – şi cu reprezentanţii minorităţilor, pentru a agrea măsurile economice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului, notează News.ro.
Dincolo de draftul acestor măsuri, Nicuşor Dan a menționat că nu va exista o variantă finală şi nici nu se va anunța numele viitorului premier.
Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan, duminică seara, la Gala „Retragerea unei legende”, eveniment dedicat sportivei Cristina Neagu.
Întrebat fiind dacă vom avea premier până la sfârșitul acestei săptămâni, președintele Nicușor Dan a răspuns: „Este o posibilitate!”
Pe de altă parte, Nicușor Dan declara, joi, că nu se va discuta despre funcţii înainte de stabilirea măsurilor, dar, duminică, a precizat că până la finalul săptămânii am putea cunoaşte numele viitorului premier, iar Guvernul ar putea fi învestit în „zece zile, cam aşa”.
Tot joi, Nicuşor Dan a afirmat că este fericit că toate partidele cu care se poartă discuţii vor să intre la guvernare.

- Rata de promovare a examenului de bacalaureat, cu 14 puncte procentuale mai mică în mediul rural decât în urban - 21 iunie 2025
- Consiliul UE constată că România nu a luat măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Venituri suplimentare din taxe și controlul cheltuielilor, printre solicitările EcoFin - 21 iunie 2025
- UPDATE/ Ilie Bolojan, desemnat premier. Președintele Nicușor Dan: Este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului român - 20 iunie 2025