România ar urma să înregistreze în următorul sezon agricol, care va începe la 1 iulie 2025, cea mai mare recoltă de grâu de după 1997, ceea ce înseamnă un nou an în care România va fi unul dintre principalii exportatori europeni, susțin analiștii firmei de consultanță Argus Media, transmite Bloomberg.
După ce au efectuat un tur de evaluare a stării culturilor la începutul acestei luni, analiștii de la Argus Media au anunțat luni că producția de grâu a României ar urma să ajungă a 12,2 milioane de tone în sezonul 2025-2026, care va începe la 1 iulie 2025. Comparativ, în sezonul actual producția de grâu a României este estimată la 10,2 milioane de tone.
Potrivit analiștilor, creșterea producției este rezultatul unor randamente mai bune la hectar, precum și creșterii suprafețelor însămânțate.
Importanța României pe piața mondială a grâului a crescut, o dovadă fiind și faptul că operatorul bursier american CME Group Inc utilizează prețurile din porturile românești, precum și cele din țara vecină Bulgaria, pentru noul său contract futures pentru grâul din Marea Neagră, după ce tranzacțiile pentru precedentul contract au fost suspendate, ca urmare a invaziei rusești din Ucraina, scrie agenția Agerpres, citată de Profit.ro.
Datele furnizate de Comisia Europeană arată că, de la începutul sezonului curent și până în luna aprilie, exporturile de grâu ale României au fost mai mari decât cele ale Franței, care în mod normal este cel mai mare exportator de grâu din UE. Recolta de grâu a Franței a fost afectată în 2024 de excesul de precipitații.

- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Măsurile guvernului lovesc în pilonii pe care orice stat responsabil și-i protejează cu sfințenie: familia tânără și cultura scrisă - 8 iulie 2025
- Dan Negru: Deficitul de empatie este mai periculos decât deficitul bugetar - 8 iulie 2025
- Europarlamentarii solicită un buget mai mare pentru Politica Agricolă Comună, care să rămână independent de fondurile de coeziune - 8 iulie 2025
Degeaba ca”baietii destepti” din Romania exporta grau si importa faina.Trebuie sa manance si gura lor.