Dezbatere CSIC: Biserica Ortodoxă Română sub comunism

 Centrul de Studii în Istorie Contemporană, condus de Alin Mureșan, a organizat ieri dezbaterea Biserica Ortodoxă Română sub comunism. La dezbatere au participat: Adrian Nicolae Petcu, consilier CNSAS, pr. Adrian Gabor, profesor la Facultatea de Teologie a Universității București, Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice, și, ca invitat special, pr. Nicolae Bordașiu, acum nonagenar, unul dintre liderii studenților teologi din București de la mijlocul anilor 1940, fugar timp de 7 ani și deținut politic timp de 9 ani. Moderator a fost scriitorul Sorin Lavric.

Înregistrarea integrală o puteți urmări aici.

Voi prezenta câteva idei desprinse din această dezbatere.

În 1945 clerul ortodox știa că relația Bisericii cu statul comunist se va schimba dramatic, așa cum se întâmplase în URSS în anii 1920-1930. Regimul comunist a început prin a face din preot un funcționar public în 1945, pentru a folosi acest lucru ca armă de șantaj. În 1945 înființează Ministerul Cultelor, acum și cu inspectori locali, nu doar centrali ca până atunci. Religia este eliminată din școli în 1948, dar preoții nu mai aveau voie să facă catehism nici în biserică; dintre cultele religioase recunoscute oficial, această interdicție se aplica doar celui ortodox. Desființarea a circa 100 mănăstiri și scoaterea a mii de călugări din viața monahală are loc în 1959, prin decretul 410.

Cei patru patriarhi români din timpul regimului comunist au gestionat diferit relația stat-Biserică. Patriarhul Iustinian Marina (1948-1977) a creat un sistem tipic de relații cu statul, care i-au permis Bisericii să supraviețuiască în statul comunizat; el a organizat rezistența spirituală a modului de viață ortodox. În statele comuniste în care ierarhii s-au opus vehement reprimarea a fost foarte dură și biserica chiar a dispărut, așa cum s-a întâmplat în Albania, unde formele de viață religioasă au fost eliminate și din viața privată, nu doar din spațiul public.

După 1945 regimul comunist a culpabilizat Biserica pentru discursul aniticomunist, pentru atitudinea din timpul războiului și pentru misiunea din Transnistria. Autoritățile au făcut presiuni foarte mari pentru ca Biserica să cedeze, iar ea a încercat să-și continue activitatea pastoral-misionară; în condițiile în care sistemul construia un sistem de instituții și mecanisme menite să scoată Biserica din societate, ei i-a rămas să activeze doar între zidurile proprii, dar strict controlată.

Comunismul însuși era o religie; partidul concura cu transcendenul și Biserica s-a aflat într-un război rece cu regimul. Rezistența opusă de ea a fost manifestarea firească a misiunii ei: pastorația; mulți preoți au fost acuzați și condamnați de fapt pentru pastorația autentică pe care o făceau în parohia lor. Rezistența spirituală din închisori și mănăstiri a dat mărturisitori și martiri; ei nu au fost încă canonizați, ceea ce întârzie cunoașterea altor forme de rezistență. În timpul regimului comunist Biserica a fost o voce fără cuvinte; rezistența ei s-a dovedit eficientă dacă ne gândim că după 1989 formele de viață religioasă s-au coagulat rapid.

Nu avem încă suficiente studii de referință pentru a judeca atitudinea Bisericii din timpul regimului comunist, dar putem constata că societatea românească de astăzi nu este secularizată. Dacă la începutul anului 1990 în toată Uniunea Sovietică existau 7.000 de biserici, în România erau 12.200.

CNSAS nu deține toate documentele regimului comunist și principalul impediment pentru istorici este să aștepte sosirea informațiilor din alte arhive. Alte piedici sunt bugetul și personalul insuficient. Pe de altă parte se pune întrebarea cât de pregătiți suntem să aflăm istoria regimului comunist românesc. În timp ce alte țări își asumă trecutul cu victime, delatori și mărturisitori de credință și au înființat muzee ale comunismului, în România Camera Deputaților a respins în urmă cu două luni o asemenea propunere.

Pentru a ne orienta avem nevoie de repere din trecut. Unitatea neamului românesc a fost păstrată timp de secole, pe deasupra granițelor, prin comunitatea de credință, de sânge și de limbă. A ataca astăzi Biserica nu este doar o modă, ci și o politică a UE. În actul fondator al Uniunii lipsește referirea la creștinism, iar Parlamentul European a respins anul acesta condamnarea comunismului, care a decimat Biserica ca instituție și a dat martiri și mărturisitori. Pentru formarea Statelor Unite ale Europei credința în Dumnezeu și sentimentul național se dovedesc incomode.

The following two tabs change content below.
Alina Ioana Dida
Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).
Alina Ioana Dida

Ultimele articole de Alina Ioana Dida (toate)

Spune-ți părerea