[VIDEO] Simpozion „Rugul Aprins” (2015.04.02, FTOUB)

Joi, 2 aprilie 2015, ora 18.30, în amfiteatrul „Dumitru Stăniloae” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” din București, a avut loc simpozionul cu tema „Rugul Aprins„. Evenimentul a fost organizat de Pr. Conf. Dr. Gheorghe Holbea, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

Printre vorbitori: Gheorghe Holbea, Marius Vasileanu, Andrei Găitănaru, Daniel Suceavă, Radu Găină.
Au recitat: Afrodita Androne și Cerasela Popescu.

Seara de priveghere, Rugul Aprins, FTOUB 000 - mic

Mai jos, imagini, texte poezii și video de la eveniment.

Videoclipuri:

Toate clipurile, rulează unul după celălalt:

Vezi playlist: Follow-up: simpozion „Rugul Aprins”, (2015.04.02, FTOUB) – YouTube.

Lista integrală clipuri:

Vedeți aici documentarul „Rugul Aprins”, TVR:
“RUGUL APRINS” – Documentar TVR (video) | Cuvântul Ortodox

Poezii citite la eveniment

Povara – Vasile Voiculescu

Doamne, m-am plâns că viaţa mi-e cumplit de grea
Te-am rugat să mi-o iei… n-ai vrut să m-asculţi.
Mi-ai spus atât: să nu mai fie numai a mea,
S-o-mpart cu alţii, cu cât mai mulţi…

Am pornit atunci să-mi arunc: unora haina,
Altora pita, sandalele, banii;
Am colindat lumea, m-am despuiat, mi-am pierdut anii…
Tot mai copleşitoare mi se făcea povara şi taina.

Din nou m-am întors şi m-am jeluit:
Doamne, sarcina iată, sporeşte.
Abia mai pot, priveşte, sunt strivit.
„Nu mai da tu!” m-ai sfătuit
„Atunci ce să fac?” „Tu, de-acum primeşte!”

Şi-am început să iau; de la unii sfat,
De la alţii necaz, ori durere,
Am primit tot ce mi s-a dat;
Câţiva hulă şi ură mi-au aruncat,
Mulţi cu lacrimile lor m-au încărcat,
Am împărţit cu mulţi deznădejdi, răni, suspine,

Mi-au dăruit atâta chin, cât mă mir c-a încăput în mine,
Rar de la cineva o lumină şi mai rar o tăcere.
Toţi în căuşul sufletului mi-au turnat
Numai bătăi, ruşini şi sfâşieri.

Doamne, darul a crescut mereu nemăsurat:
Un munte de obidă şi nemângîiere –
Nu mă-ndur din inimă să mi-l smulg
E al meu, l-am cules milă de la ei şi gând de la Tine
Fără nici un păs, ori grijă de mine;
Ca să-l duc mi-ai hărăzit atâta putere
Că de-atunci povara mea n-o mai simt nici cât un fulg.
Prizonierul – de Vasile Voiculescu

Uneori calcă cineva în inima mea,
Calcă aprins, parcă s-o ia.
O măsoară în jos şi-n sus.
Eu tac, ascult şi adast supus:
O fi boala, o fi moartea
Nu mă răvrătesc, asta mi-e partea.
Mă doare, dar nu mi-e frică
Numai inima se face mică, mică…
Într-o noapte paşii largi, tot mai largi…
– Domol, inimă, că te spargi.
Strig la ea -eşti nebună?
Ea-mi bate-n urechi să-mi spună:
Omule, scoală, este El!
-Care El? Cine? Stai niţel!
El, Domnul, gâfâie ea,
Ne măsoară cu pas de stea…
Eu dintr-o dată-mi încordez tăria
Cataracată mă inundă bucuria:
– Oh, Te-am prins, Doamne, nu mai scapi, te ţin prizonier…
– „Bine, zâmbi El, ţine-Mă o clipă” – Ah, gemui, pier…
O clipă, inima mi se făcuse Cer.

Duminică, 2 decembrie 1951, Bucureşti

Prapastia – Vasile Voiculescu

Cei ce inca Te cauta deznadajduiti, zic
Ca intre Tine si noi netrecute prapastii strajuiesc.
Multi, intorsi din cale, te tagaduiesc.
Cati Te-au aflat zambesc si nu spun nimic.

Doamne, unde incep abisurile acele?
Ce drum s-apuc, oricat de lung?
Nu crut nimic, numai s-ajung,
La marginea Ta, sa m-arunc in ele.

Deodata, o spaima ma tine,
O banuiala strivitor de grea:
Prapastiile Tale incep chiar din mine,
Dintru-nceput deschise in inima mea.

 

Vizita – de Vasile Voiculescu

Eu nu ştiu dacă voi putea urca vreodată la Tine,
Tu, însă, Doamne, cobori când vrei: măcar în treacăt
Vino, Te-aştept în cămăruţă la mine…
… Cum n-am pe nimeni, nici zăvor, nici lacăt,
Pune straja Ta la uşă şi la fereastră,
Să nu intre peste noi nici bine, nici rău
Care să tulbure petrecerea noastră,
O zi întreagă, Doamne, să fiu numai al Tău.
Cu Domnul la masa – de Vasile Voiculescu

Mancand, crezui ca te supar cu lacomia
Si-mi pedepsii in ajunari pacatosul pantec.
Pe urma, ca nu-ti place jocul, bucuria:
M-am cernit si-am sugrumat orice cantec.

Tu insa, neintrerupta Bucurie si Festine,
Tu, Domnul marelui praznic al vietii, ne dai povata:
Cine nu ospateaza singur, ci necontenit impreuna cu Tine,
Transfigureaza orice imbucatura in adevarata viata!

 

Te astept: intra – de Vasile Voiculescu

Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă,
Prea am ţinut-o-n piept numai podoabă!…

N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la şcoală;
Am cruţat-o…şi mi-a rămas nepricepută, goală.

Am crescut-o mai rău ca pe prinţese:
Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu ţese.

Voinică, se plânge că oboseşte-ndată:
Inimă făr de rost, inimă răsfăţată.

Credeam că aşa trebuie: poeţii
Să-şi poarte inima mai presus de greul vieţii!

Dar iată, acum mi-e plină de toane si nazuri,
Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri.

Sare, s-aprinde, o apucă atacuri
Ca nu-i dau raiul, scări la cer, punţi peste veacuri!

…Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept.
Numai singur Tu de-acum poţi…Te aştept.
Intră, Doamne, acolo, la ea în piept.

 

Călătorie spre locul inimii – Vasile Voiculescu

…Locul inimii noastre? Cine-l ştie? Câţi îl cer?
Vârtejul cugetelor nu-i chip să ne poarte…
Locul inimii noastre sălăşluieşte-n Cer
Şi-n el lumina lină a Celui făr’ de-moarte.

Aspre prăpăstii se sparg în fiece ins.
Pe munţii sufletului ninşi de blesteme
Arde floarea minunilor – Rugul Aprins –
Ce-n scrum preface spaţiu şi vreme.

Doamne, spre locul: inimii noastre? Inimii Tale? `ndreptează
Paşii rugăciunii obosită de cale,
Acolo unde deodată mintea se deşteaptă trează,
În amiaza Eternităţii Tale.

noaptea de 24 decembrie 1955,Bucureşti

 

Crucea-Jug de Vasile Voiculescu

Tu, Cruce, dulce jug al lui Christos,
De Tine-n veci acuma nu mai fug,
Adanc cerbicea inimi-mi plec jos
Si sub povara Ta cereasca ma injug.

Stau sa ma mine Domnul unde-o vrea
Cu biciul Sau de Duh atat de drag;
Si nici o munca nu-mi mai pare grea
Cand stiu ca brazda mantuirii trag.

(luni, 27 septembrie 1954, Bucuresti)

 

Crucea-remediu de Vasile Voiculescu

Cu ce să-mi vindec, Doamne, al îndoielii ulcer?
Mi-s voile şi gândul zădarnică-alifie,
Balsamul rugăciunii n-ajunge-n carne vie
Şi n-a fost leac pe lume, ori plastur să nu-l cer!

Mi-ai rămas Tu singur, Tu, cel făr-de prihană,
Împunsule în coastă, bătutule în cuie,
Tu ştii ce-i chinul: ia-mă, pe Crucea Ta mă suie,
Cu duhul Crucii Tale să ardă crunta-mi rană.

1954 Septembrie 14, Ziua Crucii, Bucureşti

 

Ce trist e, Doamne de Vasile Voiculescu

Ce trist e, Doamne, numai doar sã-Ti scriu
Cu gîndul si cu inima la rime
Mã-nfund în câte o vorbã ca-n pustiu
Si-n vers dulceag m-ascund de-a Ta asprime.

Mã-nsel eu singur slove însirând
Pe cerul de hârtie, Tie stele
Stiind cã-n orice clipã, rând cu rând
Tu mã citesti pe mine, nu pe ele.

Vezi cărți Vasile Voiculescu »

Download audio

Download via FastUpload.ro ».
Link alternativ: De pe transfer.ro ».

Imagini de la eveniment:

Vezi album Picasa: Follow-up: simpozion „Rugul Aprins” (2015.04.02, FTOUB) – Olivian Breda – Picasa Web Albums
Vezi album Facebook: Follow-up: simpozion „Rugul Aprins” (2015.04.02, FTOUB) – Olivian Breda

Spune-ți părerea