Generalul Christian Piquemal, fost comandant al Legiunii Străine, arestat la o demonstrație împotriva islamizării Europei

Generalul Christian Piquemal, în vîrstă de 75 de ani, a fost comandantul Legiunii Străine, celebra unitate de mercenari a armatei franceze, între 1994 și 1999. În cursul zilei de sîmbătă, 6 februarie a.c., a participat la o manifestație împotriva primirii „refugiaților” musulmani în Europa desfăşurată în portul francez Calais.

Manifestaţia a fost organizată de PEGIDA (Patrioţii Europeni împotriva Islamizării Occidentului), dar nu a fost autorizată de autorități.

La manifestaţie au participat în jur de 150 de persoane. Cînd poliţiştii francezi au folosit gaze lacrimogene și bastoanele din dotare împotriva protestatarilor, generalul Christian Piquemal a spus că este „șocat de modul în care acționează poliția”. Adresîndu-se polițiștilor care au atacat protestatarii în timp ce aceștia cîntau imnul național, generalul le-a spus:

Sînt anumite lucruri care trebuie respectate, printre acestea și cîntarea imnului național. M-aș fi așteptat să respectați acest moment, să cîntați cu noi, dar nici unul dintre voi nu a deschis gura. Și sîntem în Franța, marea Franţă, eterna Franţă, care pe vremuri era farul călăuzitor al lumii. Acum e în declin. Decadentă. Îmi pare rău că aţi primit ordinele pe care le-aţi primit. Ştiu că trebuie să le urmați, dar nu trebuie să vă purtați de maniera de care o faceți.

Generalul Christian Piquemal a fost arestat pentru că s-a adresat mulțimii, iar acum riscă pînă la un an de închisoare. Procesul său va începe în data de 12 mai, în prezent generalul fiind eliberat pe cauțiune.

The following two tabs change content below.

Tudor Marincu

Ultimele articole de Tudor Marincu (toate)

6 thoughts on “Generalul Christian Piquemal, fost comandant al Legiunii Străine, arestat la o demonstrație împotriva islamizării Europei

  1. În cursul zilei de sîmbătă, 6 februarie a.c., a participat la o manifestație împotriva primirii „refugiaților” musulmani în Europa desfăşurată în portul francez Calais.

    Chiar sunt refugiati.

    Cat despre jelania batranului militar, Franta rareori a fost far calauzitor pentru cineva. Momentul 1789, contributii la gastronomie si cam atat, in rest colonialism de buna calitate, adica jefuire de resurse in stil mare.
    Bine, pentru orice militar adevarat pacea este oricum decadenta, e in firea lucrurilor 🙂

  2. Respect pentru acest EROU, asta inseamna sa fii un patriot adevarat, lupta pentru tara nu se termina dupa serviciul militar, ci continua pana la moarte. Are dreptate generalul cand vorbeste despre PARAZITII ECONOMICI( bravo domnule Marincu, acestia nu sunt refugiati) care invadeaza Europa. Am vazut ca multi generali activi s-au declarat solidari cu Piquemal, si daca socialistii il vor condamna pe acest patriot, cred ca ar fi cazul sa fie pusa in aplicare o lovitura de stat…

  3. Așa-i trebuie dacă nu și-a pus deoparte cîteva arme. A uitat de Organizația Armata Secretă (O.A.S.) a Franței, care era gata-gata să dea o lovitură de stat? Acum cele lipsește? DAr, vorba unui jidan care-i lua peste picior, „eu respect decizia politică a Franței de a-i primi pe refugiați și de a se sinucide!”

  4. In acest individ locuieste o fiara, nu un patriot. Ce l-a impiedicat pana acum sa observe ce se intampla in Marsilia si de ce nu a luat atitudie cand a constatat ca sunt distruse traditiile national crestine?
    A mers la Calais pentru a le da apa la moara actualilor guvernanti, facand un deserviciu celor de la PEGIDA.

Spune-ți părerea